x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alieni - Au aterizat raelienii la Bucuresti

Alieni - Au aterizat raelienii la Bucuresti

de Toma Roman Jr    |    08 Dec 2006   •   00:00

Prin 1975, un domn francez, Claude Vorilhon, pana atunci ziarist sportiv, si-a schimbat meseria si s-a facut "Rael". Mai precis, a decretat ca el e rezultatul impreunarii extraterestrului Yahve cu doamna Vorilhon si ca Elohimii, adica alienii din jurul tatalui, il contacteaza sa-i dea sfaturi pe care sa le impartaseasca lumii. Meseria de guru a mers incetinel pana acum vreo trei ani, cand francezul a anuntat ca "oameni de stiinta" raeliti grupati in jurul firmei Clonaid vor incerca sa aduca viata vesnica prin clonare umana. Raelitii au anuntat, fara sa aduca vreo dovada, ca au clonat pana acum cateva zeci de oameni. A iesit scandal, "religia" a prosperat. Unda de soc a ajuns saptamana asta si la noi. Doi juni, Toma Marinescu (27 de ani), de prin Dolj, si Stefan Calin (17 ani, Sibiu), secondati de un elvetian "de la centru", au taiat pamblica miscarii raeliene din Romania. Vor sa faca o ambasada extraterestra, pentru care cer pamant de la guvern si sa-l propage pe Rael si invataturile lui.
Vom reveni cu amanunte dupa ce duminica, la hotelul Diplomat din Bucuresti, vor tine o conferinta urmata de botezuri galactice.

×
Subiecte în articol: observator