x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alina Bica (DIICOT): Decizia Parlamentului în cazul Varujan Vosganian este o dezamăgire

Alina Bica (DIICOT): Decizia Parlamentului în cazul Varujan Vosganian este o dezamăgire

de Agerpres    |    28 Feb 2014   •   15:27
Alina Bica (DIICOT): Decizia Parlamentului în cazul Varujan Vosganian este o dezamăgire

Procurorul-şef al DIICOT, Alina Bica, a declarat vineri că decizia Parlamentului din octombrie 2013 de a nu-i ridica imunitatea fostului ministru al Economiei Varujan Vosganian este pentru DIICOT "o dezamăgire", însă procurorii nu sunt descurajaţi şi continuă investigaţiile în dosarul Romgaz.

"M-am pronunţat şi la vremea respectivă. Cuvântul pe care l-am folosit şi pe care mi-l ţin este dezamăgire. Noi nu am cerut o afectare a drepturilor persoanei, cerusem o îngăduinţă ca să cercetăm dacă aspectele pe care noi le-am suspicionat că sunt necorespunzătoare sunt reale sau nu. Din această perspectivă, eu am crezut că DIICOT va beneficia de acceptul Parlamentului", a spus Alina Bica în cadrul unei conferinţe de presă cu ocazia prezentării bilanţului DIICOT pe anul 2013.

Ea a adăugat că decizia Parlamentului nu-i descurajează pe procurori, iar investigaţiile vor continua în dosarul Romgaz.

Tot în legătură cu dosarul Romgaz, Alina Bica a spus la începutul acestei săptămâni că procurorii aduc la cunoştinţă celor 50 de învinuiţi schimbarea încadrării faptelor, ca efect a intrării în vigoare a noilor coduri.

Solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind începerea urmăririi penale împotriva liberalului Varujan Vosganian în dosarul Romgaz a fost respinsă pe 7 octombrie 2013. Votul a fost secret, cu bile. Potrivit regulamentului, aprobarea unei astfel de solicitări necesita votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Pe 3 septembrie 2013, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului şi Preşedinţiei declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de foştii miniştri ai Economiei Varujan Vosganian şi Adriean Videanu.

Faptele reţinute în sarcina celor doi au fost săvârşite în perioada în care aveau calitatea de ministru al Economiei şi formează obiectul unui dosar al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Cei doi au fost acuzaţi iniţial de complot şi subminarea economiei naţionale în legătură cu facilitarea livrărilor de gaze naturale de Romgaz către SC Interagro, companie deţinută de omul de afaceri Ioan Niculae.

Pe 20 februarie 2014, procurorii l-au anunţat pe Adriean Videanu că i-au schimbat încadrarea faptelor în dosarul Romgaz, el fiind acuzat acum pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Schimbarea încadrării faptelor are loc ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri penale, care nu mai prevăd infracţiunile de complot şi subminarea economiei naţionale.  

×
Subiecte în articol: diicot alina bica varujan vosganian