x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alocaţia, „decuplată” de venitul familiei

Alocaţia, „decuplată” de venitul familiei

de Diana Scarlat    |    24 Iun 2015   •   10:50
Alocaţia, „decuplată” de venitul familiei

Guvernul va trebui să modifice legislaţia, după ce Parlamentul a votat, luna trecută, legea prin care se dublează alocaţiile copiilor. Altfel, majorarea alocaţiilor ar duce, de fapt, la micşorarea bugetului celor mai sărace familii din România.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că se va modifica legislaţia în privinţa acordării ajutorului de sprijin al familiei şi venitului minim garantat, deoarece dublarea alocaţiilor de stat pentru copii ar determina micşorarea alocaţiei pentru familie în cazul a 500.000 de copii şi 300.000 de familii.

„Vom decupla alocaţia de stat pentru copii, care reprezintă dreptul copilului, de veniturile pe care le obţin părinţii şi în funcţie de care se calculează beneficiile sociale, respectiv alocaţia pentru sprijinul familiei şi venitul minim garantat”, a declarat, ieri, ministrul Muncii, la Palatul Parlamentului.

Situaţia se va rezolva printr-o ordonanţă de Guvern care, conform ministrului Muncii, ar trebui să fie finalizată, cu toate avizele, în cursul săptămânii viitoare. Alocaţiile dublate vor fi primite de copii începând cu 1 iulie, pentru luna iunie.

×
Subiecte în articol: alocatii venituri alocatie venit familie