x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Amendă şi cercetare penală pentru Protan

Amendă şi cercetare penală pentru Protan

de Elena Stan    |    Vasile Arcanu    |    31 Iul 2007   •   00:00


Protan, cel mai mare incinerator de cadavre de animale din ţară, a fost amendat de Garda Naţională de Mediu (GNM) cu suma de 60.000 de lei pentru depozitarea de deşeuri pe malul răului Argeş.


Protan, cel mai mare incinerator de cadavre de animale din ţară, a fost amendat de Garda Naţională de Mediu (GNM) cu suma de 60.000 de lei pentru depozitarea de deşeuri pe malul răului Argeş. "In baza Ordonanţei de Urgenţă 195/2006 privind protecţia mediului, am amendat societatea Protan cu 600 de milioane de lei vechi. De asemenea, am solicitat declanşarea cercetării penale a tuturor factorilor implicaţi in eveniment. In prezent, cel mai important lucru pentru protecţia cetăţenilor şi a mediului constă in ecologizarea zonei. Este posibil ca zona respectivă să aparţină Apelor Romăne, care va fi responsabilă de ecologizarea zonei", a explicat Daniel Fiţa, director de comunicare al GNM. Contactaţi telefonic, reprezentanţii Apelor Romăne nici nu ştiau despre ce este vorba. Nu ştiau ce s-a intăplat cu societatea Protan şi nici nu primiseră nici o solicitare pentru ecologizarea zonei.

EXPLICAŢII. Firma Protan a fost amendată de GNMÂ deoarece vroia să ingroape, pe data de 29 iulie, circa 50 de tone de cadavre de animale pe malul răului Argeş. Protan s-a disculpat, explicănd că vina este a şoferilor, care au schimbat traseul, pentru a se scălda in răul Argeş. "In prezent, conducerea Protan SA a demarat propria anchetă asupra situaţiei. Cei găsiţi vinovaţi vor răspunde pentru incălcarea regulamentului. De altfel, doi dintre cei trei şoferi nu erau angajaţi ai Protan, ci ai unei societăţi comerciale de unde Protan inchiriază camioane", a declarat Ionuţ Ciupitu, directorul unităţii Protan Popeşti Leordeni. In plus, Protan este bănuită că a mai depozitat deşeuri de animale şi in groapa de la Adunaţii Copăceni deşi reprezentanţii societăţii neagă această variantă.
Â

×
Subiecte în articol: verde! protan