x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ameninţarea şi lovirea personalului medical, pedepsite cu închisoarea

Ameninţarea şi lovirea personalului medical, pedepsite cu închisoarea

24 Oct 2012   •   11:56
Ameninţarea şi lovirea personalului medical, pedepsite cu închisoarea
Sursa foto: PETRUT CALINESCU/AFP

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri un proiect de lege care incriminează faptele de ameninţare, lovire, sau alte violenţe, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă săvârşite împotriva personalului sanitar aflat în exerciţiul funcţiunii prin stabilirea unor pedepse similare celor prevăzute de Codul penal pentru infracţiunea de ultraj.

"Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau orice alt fel de personal din sistemul sanitar aflat în exerciţiul funcţiunii, ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă", se arată în textul proiectului, potrivit Agerpres.

Lovirea sau orice acte de violenţă săvârşite împotriva personalului sanitar aflate în exerciţiul funcţiunii se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, vătămarea corporală se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 6 ani, iar vătămarea corporală gravă se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 12 ani, potrivit proiectului de lege care a fost adoptat deja de Senat.

Varianta adoptată de Camera Deputaţilor este mai blândă faţă de cea votată de Senat, care prevedea pedepse de până la 12 ani de închisoare pentru fapte de vătămare corporală grave împotriva personalului sanitar.

Proiectul de lege privind protectia personalului medical a fost iniţiat de Guvernul Boc.

×