x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Americii ii pasă de incălzirea globală"

"Americii ii pasă de incălzirea globală"

de Alexandru Nastase    |    19 Noi 2007   •   00:00
 "Americii ii pasă de incălzirea globală"

Contestaţi de toată planeta, pentru că nu semnează Protocolul de la Kyoto, americanii se apără spunănd că ei aplică programe impotriva incălzirii globale de mai bine de un deceniu. O discuţie cu doi reprezentanţi economici ai Ambasadei americane la Bucureşti: Robert J. Tate şi Blair. L. LaBarge.


Contestaţi de toată planeta, pentru că nu semnează Protocolul de la Kyoto, americanii se apără spunănd că ei aplică programe impotriva incălzirii globale de mai bine de un deceniu. O discuţie cu doi reprezentanţi economici ai Ambasadei americane la Bucureşti: Robert J. Tate şi Blair. L. LaBarge.


  • Jurnalul Naţional: Este incălzirea globală o problemă pentru administraţia americană?
Robert Tate: Da, intr-adevăr. Mediul reprezintă una dintre temele de care mă ocup, ca ofiţer economic, şi pot să afirm că schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai importante preocupări pentru guvernul american. Acest lucru nu este, insă, prea cunoscut şi de aceea consider că este foarte important să le spunem - autorităţi, ONG-uri, oameni obişnuiţi - despre ceea ce face America in acest domeniu. Activitatea a fost de lungă durată şi cu rezultate foarte bune. Preşedintele Bush a afirmat recent că cele mai mari provocări in ziua de astăzi sunt schimbările climatice şi securitatea energetică. Deci este un domeniu cu grad de importanţă ridicat pentru guvernul nostru.
Blair LaBarge: Suntem conştienţi că afirmaţia conform căreia activitatea umană este cea care a condus la schimbările climatice este reală. Americanii ştiu de lucrul acesta, atăt la nivel naţional, căt la nivelul comunităţilor sunt ingrijoraţi şi ştiu că dacă se acţionează, efectele pot fi stopate. Este important de ştiut că multe din acţiunile intreprinse de guvern, multe din iniţiativele legislative luate vin de la nivelul comunităţilor. Lucrul acesta spune multe.


Abordarea americană

Restul lumii nu ştie nimic despre asta. Iar America e chiar invinovăţită că nu face nimic impotriva incălzirii globale.
Blair LaBarge: Eu cred că faptele arată că America a fost foarte activă in acest domeniu. De asemenea, se observă că tot mai mulţi oameni, din toată lumea, inţeleg şi acceptă abordarea americană a acestei problematici. Nu poţi aborda chestiunea mediului ca pe ceva singular, izolat. Cauzele sunt multiple, economice, de securitate energetică, dar şi soluţiile, rezolvările sunt complicate şi trebuie să vină din mai multe domenii. De asemenea, ca guvern, nu poţi acţiona de unul singur. Autorităţile nu pot face totul singure. E nevoie de un parteneriat, de cooperare. Nu numai economiile dezvoltate trebuie să se implice, ci şi cele din ţările in curs de dezvoltare. Cred că această chestiune este din ce in ce mai mult acceptată in lume, la ora actuală.


  • Ce a făcut concret America impotriva incălzirii globale?
Robert Tate: O parte foarte importantă a strategiei americane in această problematică este imbunătăţirea tehnologiei, crearea unor produse mai bune, mai "curate", mai economice. Pentru asta e nevoie de asistenţă, cercetare, ştiinţă, programe de monitorizare. In aceste domenii s-au cheltuit 37 de miliarde de dolari in 2001, ceea ce reprezintă de departe cea mai mare investiţie de acest gen. Cu siguranţă suntem lideri in acest domeniu. Un alt exemplu, in 2002, guvernul american a fixat ca ţintă de reducere a intensităţii emisiilor de gaze cu 18%. Intre 2000 şi 2005, emisiile au crescut cu numai 1,6%, in condiţiile unei creşteri economice importante.


  • Ţările UE, mai ales Marea Britanie, au ţinte importante: reducerea emisiilor cu 30%-40% pănă in 2020!
Robert Tate: Nu ştiu exact dacă America are ţinte pănă in 2020. Ce pot să spun este că Protocolul de la Kyoto se incheie in 2012. Noi pregătim terenul, construim nişte baze de discuţii post-Kyoto, soluţii pentru perioada in care protocolul va fi fost deja trecut.


Programe alternative

  • Ştiu că teoria americană este aceea că Protocolul de la Kyoto nu este cea mai bună variantă pentru reducerea emisiilor. Care e alternativa? Ce propuneţi?
Robert Tate: Un proiect foarte important se numeşte Energy Star. Este in parte un program de conştientizare a publicului american asupra consumului de energie şi modului in care aceasta poate fi economisită. De asemenea, cealaltă componentă este aceea de a face reduceri importante de costuri de care vor beneficia consumatorii.


  • Cănd a inceput acest program?
Robert Tate: 1993. Este un program care responsabilizează, care implică cetăţenii. Blair are chiar şi o relatare personală despre acest program.

Blair LaBarge: Eu cred că in acest domeniu nu se poate ca doar guvernul să se implice şi să acţioneze. Trebuie să meargă pănă la ultimul nivel, acela al cetăţenilor, fiecare individ in partea trebuie să facă ceva. Guvernul trebuie să creeze părghiile, instrumentele, mecanismele. Nu se poate ca autorităţile să ia măsuri la nivel economic, pentru reducerea emisiilor. Ca parte a programului Energy Star, in America, cetăţenii pot beneficia de nişte credite foarte avantajoase pentru casele lor, pentru ferestre noi, termoizolante, pentru alte sisteme termoizolante, care să prevină pierderile de căldură, să ajute la menţinerea unei tem-peraturi joase pe timpul verii. Eu personal deţin o casă in statul Virginia. Anul trecut am decis să fac o investiţie pentru izolarea termică a casei, am luat un credit de 20.000 de dolari, am schimbat ferestrele şi uşile locuinţei. Ca urmare a acestei investiţii, factura de utilităţi a scăzut cu 30%. Cred că o astfel de implicare a guvernului, prin oferirea de stimulente financiare, face ca, la nivel individual, comportamentul, obiceiurile să se schimbe.


  • Ce rezultate concrete are programul acesta?
Robert Tate: Prin acest program, pănă in 2005, emisiile de dioxid de carbon s-au redus cu 125 milioane tone. Energy Star a dus la reducerea costurilor din energie cu aproximativ 12 miliarde de dolari. Programul a fost realmente un succes! Un alt program pus in aplicare şi care de asemenea a fost eficient a fost Domestic Methane Programs care a dus, tot in 2005, la reducerea emisiilor de metan cu 11% faţă de nivelul anului 1990. Noi reglemetări in ceea ce priveşte vehiculele mari vor reduce emisiile de dioxid de carbon cu incă 73 de milioane de tone de dioxid de carbon pe perioada de funcţionare a acestor vehicule. Foarte mulţi oameni spun că Protocolul de la Kyoto este metoda de a obţine rezultate in domeniul reducerii emisiilor, dar Statele Unite au astfel de realizări.

Blair LaBarge: Chiar şi in interiorul Protocolului de la Kyoto, eu nu ştiu nici măcar o singură ţară care pănă acum să işi fi realizat obiectivele. Toţi au planuri indrăzneţe, dar rezultatele se lasă aşteptate.


Exemplul japonez

  • Aici aveţi dreptate. Aşa este.
Blair LaBarge: Există chiar cazuri in care emisiile, nu numai că n-au scăzut, dar chiar au crescut. Există oameni de ştiinţă care au ajuns la concluzii surprinzătoare: chiar dacă in America nu s-ar mai produce nimic, nici o maşină nu ar mai circula, dacă am inchide pur şi simplu ţara, rata emisiilor pe glob ar continua să crească. Inainte de a veni să lucrez in Romănia, am lucrat in Japonia, ţara Protocolului de la Kyoto, ţara eficienţei energetice. Este un aspect important pentru ei. Au făcut multe lucruri, au impus noi cote de emisii, au cerut imbunătăţirea tehnologiei folosite. Dar, in fapt, marile corporaţii japoneze şi-au redus emisiile din Japonia mutăndu-şi afacerile in afara graniţelor, mai precis in China sau in alte ţări cu economii in curs de dezvoltare. In China s-a putut pentru că această ţară nu este membră a Protocolului de la Kyoto, aşa că acele emisii nu au fost, practic, contabilizate nicăieri!

×
Subiecte în articol: verde! america robert emisiilor tate kyoto