x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Amnesty International: Autorităţile române trebuie să investigheze acuzaţiile privind utilizarea excesivă a forţei împotriva protestatarilor

Amnesty International: Autorităţile române trebuie să investigheze acuzaţiile privind utilizarea excesivă a forţei împotriva protestatarilor

14 Aug 2018   •   17:53
Amnesty International: Autorităţile române trebuie să investigheze acuzaţiile privind utilizarea excesivă a forţei împotriva protestatarilor
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Autorităţile române trebuie să iniţieze investigaţii civile prompte, independente şi imparţiale asupra acuzaţiilor privind utilizarea inutilă şi excesivă a forţei de către Jandarmerie împotriva participanţilor la protestul care a avut loc în Bucureşti la 10 august, a subliniat luni organizaţia Amnesty Internaţional. 

Organizaţia cu sediul la Londra cere ca toţi cei suspectaţi de răspundere penală să fie deferiţi justiţiei, în cadrul unor procese corecte. 

Amnesty International îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu acuzaţiile privind folosirea fără discernământ a unor substanţe chimice iritante în timpul dispersării demonstraţiei şi cu anunţul autorităţilor române conform căruia investigaţia va fi condusă de Parchetul Militar. 

Procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seara din Piaţa Victoriei.AGERPRES

×