x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANAF: Prejudiciul din "dosarul Zambaccian" a fost recuperat integral

ANAF: Prejudiciul din "dosarul Zambaccian" a fost recuperat integral

27 Aug 2014   •   15:42
ANAF: Prejudiciul din "dosarul Zambaccian" a fost recuperat integral
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Adrian Năstase şi Daniela Năstase au achitat integral, pe 28 ianuarie 2014, suma de 1,824 milioane lei, reprezentând prejudiciul din "dosarul Zambaccian", precizează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în urma dezbaterilor apărute în mass media în ultimele zile.

"Conform deciziei penale nr. 1/ 06.01.2014 pronunţată de ICCJ - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 1919/ 1/ 2013, instanţa de judecată a dispus în temeiul art. 118 alin. 1 cp confiscarea de la inculpaţii Năstase Adrian şi Năstase Daniela, în părţi egale, a sumei de 1.824.303,72 lei. Prin ordinele de plată nr. 1 şi 3, ambele din data de 28.01.2014, a fost achitată suma mai sus menţionată", se spune într-un comunicat al ANAF.

ANAF mai menţionează că, în conformitate cu articolul 100 din Codul Penal, una dintre "condiţiile eliberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii" este aceea ca persoana condamnată să fi îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare. (AGERPRES)

×
Subiecte în articol: dosarul zambaccian adrian nastase anaf