Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In Manchester, colegii, elevii si “protejatii' ei o stiu de Ramona Constantin. Este singurul asistent social de etnie rroma din oras. Dar nimeni nu stie de Ramona in Urziceni, orasul pe care l-a parasit acum doi ani si jumatate. “Daca intrebi pe cineva, o sa ma stie de fata lui Gongoi, asa se numeste tata. Si pe urma ar intreba: ‚Da' ce-a facut?’', spune femeia.
Adevarul adevarat este ca Ramona a facut multe de cand a plecat din Romania. Nu talharii, cersetorie, ocupare ilegala de imobile sau alte aventuri care ii aduc adesea pe etnicii romi, in special din Romania, pe prima pagina a ziarelor din Regatul Unit. A vandut reviste in strada, a impartit locuinta si cu cate 15 persoane, a invatat engleza, a facut cursuri, a fost interpret pentru organizatii caritabile si municipalitate, a ajuns ea insasi consilier pentru etnicii romi si profesor de engleza
pentru copiii imigrantilor din Manchester. E personajul principal al unui volum de fotoreportaje pe care il semneaza impreuna cu jurnalista britanica Ciara Leelming, a fost invitata la BBC si a aparut in mai multe articole din presa locala. Povestea ei nu seamana nici cu un roman, nici cu un film. Doar cu viata insasi. Iar Ramona Constantin a spus-o, la Antena 1.
Sa consiliezi imigrantii nu e lucru usor. Dar e mult mai usor decat tot ce a trebuit sa faca Ramona ca sa razbata in Anglia: “Daca cineva vine acum in aceasta tara, eu ma ocup sa ii fac tot ce ii trebuie ca sa fie legal aici, de la munca, casa, chirie, birurile, tot. Ii fac scoala, legatura cu doctorul, tot ce trebuie, ma ocup de el. Iar dupa aproximativ 6-7 luni, cand consider ca persoana se poate descurca si nu mai are nevoie de ajutorul meu, ma retrag si preiau pe altcineva'. Patruzeci de familii viziteaza Ramona saptamanal in aceasta perioada. Sunt oameni in special de etnie rroma pe care ii are cumva spus sub aripa. In afara de asta, preda la doua scoli din Manchester. Are la cursuri copii de 5, 9, 12 si 15 ani. Sunt romani, polonezi, indieni sau albanezi si invata de la ea limba engleza. Si, pe langa toate acestea, le preda cursuri de motivatie unor tineri dintre care, spera ea, cativa o vor apuca pe acelasi drum. N-a fost insa un drum usor si Ramona e prima care sa recunoasca asta. Inceputul a fost crunt.
Isi dorise cu tot sufletul sa o ia de la zero in strainatate dar, odata ajunsa acolo, a avut un soc. “Am ajuns aici in septembrie 2009, noaptea foarte tarziu, si am lasat fereastra deschisa de la parter toata ziua urmatoare. Una dintre femeile cu care locuiam in casa a venit si mi-a spus: 'Esti nebuna, vrei sa ne omori?’ Mi-a spus ca oamenii pot da foc la acasa si am putea muri cu totii, marturisea Ramona anul trecut, in volumul “Eu si Elvira'.
La sfatul altor rromi din Manchester, Ramona a batut la usa celor de la revista Big Issue, o publicatie celebra in Marea Britanie pentru ca cei care o vand pe strada sunt imgranti, persoane fara adapost sau neintegrate social. E un fel de instrument de asistenta sociala la care apeleaza persoane de toate etniile si nationalitatile. Una dintre aceste persoane a fost si romanca. “Am dat interviu, nu trebuia sa stiu prea multa engleza: cum te numesti, de unde esti, cati ani ai. Mi-au spus ca sunt OK, mi-au dat ecusonul si am iesit pe strada cu revista Big Issue. Apoi am vrut sa avansez. Eram dornica de munca si cei de la ziar vedeau ca vreau mai mult, ca invatam un cuvant nou in fiecare zi si eram bagacioasa au zis da, s-ar putea ca Ramona sa fie ceva bun. Intr-o zi mi-au spus ca au un proiect prin care incearca sa ajute tinerii, sa le ofere educatie, si ca fac un training cu care sa faca din ei un viitor ajutor pentru comunitatea de romi. Si m-am inscris'.
Sase luni au durat cursurile de pregatire. Si, desi trecuse deja un an de cand Ramona ajunsese in Anglia, tot nu i-a fost usor la inceput. “Mi se parea foarte ciudat, eram sase baieti si eu, nu aveam deloc incredere in mine. Ei stiau engleza, erau de mai mult aici, aveau relatii, eu nu stiam decat ‚how are you’ si ‚how are you doing’. Dar am visat mereu sa merg la scoala si acum aveam sansa sa fac asta. Atunci m-am gandit: trebuie sa ma uit la sansa sau sa ma uit ca sunt sase barbati cu mine in camera? Si asa mi-am facut curaj. Imi faceam temele, ridicam mana sus, raspundeam la intrebari. Nu am scoala, dar in ultimii doi ani am facut si clasa-ntai, si a doua, si a cincea, si pe toate la un loc'.
Azi, Ramona are trei locuri de munca intre care face naveta de dimineata pana seara. Locuieste impreuna cu noul ei sot si fiicele lui si are, in fiecare zi, sentimentul ca a realizat ceva. Recent, a primit si o confirmare total neasteptata ca munca ei conteaza in comunitatea locala. A fost invitata de Primaria din Manchester la un dineu in onoarea reginei Elisabeta a II-a. Regina insasi a luat parte la eveniment.
Socul acomodarii era cu atat mai mare cu cat femeia de 24 de ani chiar nu respecta profilul aventurierului care schimba destinatiile dupa cum i se pare ca i-ar surade norocul. “In copilarie am fost foarte ciudata, nu indrazneam sa vorbesc cu lumea, nu prea indrazneam sa ies din casa, eram ingrozitor de timida. Singurul meu prieten era televizorul. Am fost foarte inchisa in mine, lumea ma stia de ciudata. Mama imi spunea ‚fata casei’', povesteste femeia.
Ca o ciudata e privita si acum la ea acasa, la Urziceni. Oamenii din comunitate nu ii cunosc munca, nu stiu ce pasi a facut ca sa razbeasca. “Pentru ei e foarte greu sa inteleaga si sa creada ce fac. Nu au avut niciodata exemplu o femeie de etnie rroma care sa poata sa lucreze intr-un stadiu atat de avansat. Daca le spui, vor zice ca e o confuzie, ca nu se poate ca asta sa fie Elvira pe care o stiu ei'.
Lucrurile s-au mai schimbat insa si pentru cei de acasa dupa ce tanara s-a intalnit cu regina Marii Britanii. Mama ei, care, de fiecare data cand vorbeau, ii cerea sa revina acasa, i-a spus cuvintele pe care Ramona le astepta de o viata. I-a spus ca acum o crede si ca e mandra de ea. “Stiu c-a fost un lucru minunat care mi s-a intamplat, ca am avut onoarea sa ma intalnesc cu regina, fata in fata, dar pentru mine este cea mai mare mandrie ca am facut-o pe mama sa realizeze ce a ajuns micuta ei fetita', spune Ramona.
Cu toate acestea, experienta romaneasca este, in continuare, una amara. Care nu i-ar da niciodata curaj sa renunte la viata pe care si-a construit-o in Anglia ca sa se intoarca acasa. Pentru ea, acasa e locul unde traiesc rudele ei si fetita pe care spera sa o poata lua cu ea, intr-o zi. Dar nu mai este locul unde sa se vada, si ea, traind. “Am fost anul trecut in Romania si m-am dus la un magazin. Si purtam fusta lunga. Pentru ca eu si aici, in Anglia, port fusta lunga. As putea sa stau in pantaloni, dar asta ar insemna sa neg cine sunt. Si nu vreau sa neg cine sunt., Sunt rroma si ma mandresc. Iar la magazin in spatele meu erau cinci angajati. Toti, cu ochii pe mine. Eram cu jurnalista care a scris cartea. Am observat, nu am zis nimic. Ea m-a intrebat de ce sunt oamenii in spatele nostru si i-am explicat. Apoi m-am dus la casierie si cand oamenii au auzit ca vorbesc cu ea in engleza s-au dus inapoi si au spus ‚Imi pare rau’. Am realizat ca in Romania greu o sa se schimbe lucrurile. Iar in Romania nu o sa existe niciodata un ziar Big Issue, care sa ofere oportunitati cum ofera acesti oameni. Ei nu se uita la trecutul tau, doar la omul pe care il au in fata'.
