x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Anamaria Prodan, audiată în dosarul președintelui Pandurii Târgu Jiu. Marin Condescu, cercetat în libertate

Anamaria Prodan, audiată în dosarul președintelui Pandurii Târgu Jiu. Marin Condescu, cercetat în libertate

22 Noi 2013   •   15:51
Anamaria Prodan, audiată în dosarul președintelui Pandurii Târgu Jiu. Marin Condescu, cercetat în libertate
Sursa foto: sptfm.ro

Impresarul Anamaria Prodan a fost audiată vineri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, în calitate de martor în dosarul în care este cercetat în libertate președintele Clubului Sportiv Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu.

Anamaria Prodan Reghecampf va da declarații în cazul transferului jucătorului Alexandru Vlad de la echipa Pandurii Târgu Jiu la o echipă din Ucraina.

"Am fost chemată ca martor în dosarul transferurilor. Nu cred că există suspiciuni în legătură cu transferul lui Alexandru Vlad, nu cred că ar avea ce, pentru că totul a fost foarte corect, dar e normal probabil să fim întrebați toți cei implicați. Nu cred niciodată că Marin Condescu ar face o greșeală, știu cum s-au făcut actele acestea și el chiar a insistat să fie absolut totul trecut în contract. Nu am mai vorbit de multă vreme cu Marin Condescu, de la transfer nu am mai vorbit. Nu îmi e teamă că am fost chemată aici, eu sunt pentru astfel de acțiuni, mi se pare normal să le clarifice atunci când este ceva în neregulă sau când ți se pare că e ceva în neregulă, decât să fii chemat după 10-15 ani, mi se pare mai bine să le rezolvi când trebuie", a spus Anamaria Prodan, potrivit Agerpres.

Președintele Clubului Sportiv Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu este acuzat de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, delapidare în formă continuată, fals și uz de fals în formă continuată, iar în același dosar este cercetat în libertate și vicepreședintele clubului, Viorel Temelescu, acuzat de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și uz de fals în formă continuată.

×