x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Anchetă la clubul Culture Pub unde a avut loc un incendiu

Anchetă la clubul Culture Pub unde a avut loc un incendiu

02 Noi 2015   •   13:05
Anchetă la clubul Culture Pub unde a avut loc un incendiu
Sursa foto: Foto: Observatorul de Constanta

În această dimineaţă, la Culture Pub, din zona Casei de Cultură din municipiul Constanţa s-au deplasat echipaje de poliţie, resepctiv criminalişti, dar şi pompieri care vor stabili cu exactitate care au fost cauzele incendiului izbucnit duminică seara, relatează Observator de Constanţa.

Zona este în continuare supravegheată pentru ca cercetările să se desfăşoare fără probleme.

Prima ipoteză este că incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit la tabloul electric.

Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, în urma incendiului de la Culture Pub, două persoane, cel mai probabil din rândul personalului din pub, au suferit atacuri de panică şi ar fi inhalat puţin fum, însă nu au necesitat transportarea la spital.

×
Subiecte în articol: incendiu culture club