x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Anchetă ministerială la conferinţa despre autonomie de la Sfântu-Gheorghe

Anchetă ministerială la conferinţa despre autonomie de la Sfântu-Gheorghe

de Istvan Deak    |    08 Mai 2013   •   15:41
Anchetă ministerială la conferinţa despre autonomie de la Sfântu-Gheorghe

În perioada 6-10 mai are loc la Sfântu-Gheorghe o dezbatere internaţională intitulată “Autonomii europene în practică”, la care participă oaspeţi din Finlanda, Tirolul de Sud, Slovacia, Turcia şi România. Temele principale ale conferinţei sunt identitatea regională, formele autonomiei, atracţiile turistice multiculturale, drepturile minorităţilor, perspectivele financiare ale autonomiei teritoriale.

“În 11 dintre cele 27 de ţări ale Uniunii Europene există o formă concretă de autonomie, culturală ori teritorială, iar reprezentanţii comunităţii maghiare nu doresc altceva decât ceea ce este natural în UE, respectiv autonomia teritorială a }inutului Secuiesc”, a declarat, în calitate de gazdă a evenimentului, Tamas Sandor, preşedintele CJ Covasna. El a prezentat şi un film despre }inutul Secuiesc, despre valorile naturale ale zonei, afirmând că "}inutul Secuiesc este locul unde până şi ursul se simte acasă".

Proiect finanţat din fonduri europene

Liderul UDMR Covasna s-a plâns în presa din Ungaria că întâmpina probleme din cauza autorităţilor de la Bucureşti care vor să ancheteze cum de un proiect cu o asemenea temă a reuşit să atragă finanţare din fonduri europene prin intermediul Ministerului Educaţiei din România. “Dezbaterea se adresează cercetătorilor din diferitele ţări europene, dar şi celor de la Oficiul pentru Relaţii Interetnice de la Bucuresti şi Institutul de cercetare a minorităţilor de la Cluj-Napoca. Concluziile dezbaterii vor fi anunţate în cadrul unui forum public care va avea loc vineri”, a declarat Tamas Sandor pentru Magyar Hirlap. Sursa citată mai scrie că, „în urma speculaţiilor legate de modul în care un proiect cu o asemenea temă a obţinut finanţare din fonduri europene prin Ministerul Educaţiei, în cursul zilei de joi o comisie de anchetă din cadrul ministerului va descinde la Sfântu-Gheorghe pentru a veghea asupra modului în care se desfăşoară lucrările”.


×