x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Andrei Şerban, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte "George Enescu” din Iaşi

Andrei Şerban, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte "George Enescu” din Iaşi

de Cristinel C. Popa    |    26 Oct 2012   •   12:21
Andrei Şerban, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte "George Enescu” din Iaşi
Sursa foto: Victor Stroe / ARHIVA INTACT IMAGES

Maestrul Andrei Şerban a primit astăzi din partea Universităţii de Arte "George Enescu” din capitala Moldovei titlul de Doctor Honoris Causa. Titlul vine ca o recunoaştere a  importanţei activităţii marelui regizor şi profesor de teatru ce se bucură de un frumos renume la nivel mondial. Şedinţa solemnă se desfăşoară chiar în aceste clipe în Sala Eduard Caudella. Ceremonia este prezidată de rectorul universităţii, prof. univ. dr.  Atena Elena Simionescu,  care a rostit un cuvânt de deschidere. Personalitatea şi cariera maestrului Andrei Şerban sunt prezentate, în cadrul discursului Laudatio, de către prof. univ. dr. Bogdan Ulmu. După momentul solemn al înmânării diplomei şi semnelor distinctive, maestrul Andrei Şerban va rosti o alocuţiune prin care se va adresa Senatului UAGE, cadrelor didactice universitare, studenţilor şi publicului prezent la festivitate.

×
Subiecte în articol: regizor andrei serban