x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Andronescu nu aprobă o taxă de la UMF Iaşi

Andronescu nu aprobă o taxă de la UMF Iaşi

17 Iul 2009   •   00:00

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, astăzi, la Iaşi, că nu va aproba taxa de 5.000 euro stabilită de Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa” din Iaşi pentru candidaţii care vor să urmeze cursurile instituţiei fără a susţine admiterea.



"Senatul universităţii a scris în regulamentul de admitere că această iniţiativă devine realizabilă cu aprobarea ministerului. Acest lucru nu se va întâmpla. Cei de la UMF Iaşi au decis asta, dar eu nu-mi voi da acordul", a afirmat Andronescu.

În replică, rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, a afirmat că nu taxa respectivă trebuie aprobată de minister, ci dosarele candidaţilor care se înscriu la universitate. "Este în mod clar o confuzie. Nu taxa trebuie aprobată, ci dosarul. Dacă ministerul nu acceptă dosarul candidaţilor, va trebui să explice de ce nu a făcut acest lucru. Această taxă este introdusă la toate universităţile de medicină din ţară. La Iaşi, Cluj şi Târgu Mureş are o valoare de 5.000 euro, iar la Bucureşti şi Timişoara de 4.000 euro. Taxa este necesară, pentru că sunt serii de predare în limba engleză şi franceză, iar costurile sunt mari", a declarat Astărăstoae.
Rectorul a mai spus că peste 100 de cetăţeni străini s-au înscris până acum la Universitatea de Medicină din Iaşi, achitând taxa de 5.000 euro.
Mediafax

×
Subiecte în articol: scoala