x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Angajaţii anchetaţi, promovaţi în MAI

Angajaţii anchetaţi, promovaţi în MAI

13 Mar 2012   •   21:00

Constantin Baci, fostul secretar general al MAI si Adrian Patras­cu, fostul director general al Di­rectiei Generale Management Re­surse Umane, inculpati in pro­ce­sul privind angajarile nelegale in acest minister, au fost promovati de la Politia Ca­pitalei in MAI. Dupa ce Baci si Patras­cu au fost inculpati, ei au fost pusi la dispozitia Politiei Capitalei, insa in 7 martie ministrul de Interne, Gabriel Berca, i-a numit consi­lie­ri in cadrul Ministerului de In­terne.

Pur­tatorul de cuvant al MAI, Ma­rius Militaru, a decla­rat, pentru Mediafax, ca cei doi sunt la dispozitia ministerului, ne­fiind numiti consilieri. Surse o­ficiale au declarat insa ca cei doi au fost numiti printr-un or­din emis in 7 martie, la MAI. Con­­­cret, Adrian Patrascu a fost nu­­mit consilier la Directia Re­sur­se Umane, adica acolo unde a fost director general, iar Con­s­tan­­­tin Baci a fost numit cons­ilier al secretarului general al MAI, chestor de politie Irina Alexe. Luni, 12 martie, Patrascu si Baci au fost audiati de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).

×
Subiecte în articol: observator