x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANI: Victor Alistar are interdicţie de a ocupa funcţii publice până în 7 august 2012

ANI: Victor Alistar are interdicţie de a ocupa funcţii publice până în 7 august 2012

02 Mai 2012   •   07:04
ANI: Victor Alistar are interdicţie de a ocupa funcţii publice până în 7 august 2012

Victor Alistar are interdictie de a ocupa functii publice timp de trei ani, pana in 7 august 2012, ca urmare a actului de constatare a incompatibilitatii sale, ramas definitiv in august 2009, iar alte litigii initiate de ANFP se refera la alte situatii, a precizat, astazi, ANI, intr-un comunicat.

Agentia Nationala de Integritate arata ca prin actul de constatare nr. A/1130/I.I./2009 din data de 20 iulie 2009, ramas definitiv la data de 7 august 2009, prin necontestare, ANI a constatat ca Teodor Victor Alistar s-a aflat, in perioada 23 ianuarie 2007 - 1 martie 2009, in stare de incompatibilitate, intrucat a detinut, concomitent, calitatile de functionar public - purtator de cuvant in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, director executiv in cadrul Asociatiei Romane pentru Transparenta, incepand cu anul 2004, si avocat definitiv in cadrul Cabinetului individual de avocatura "Alistar Teodor Victor", incepand cu 23 ianuarie 2007 si pana la data constatarii.

"Lui Alistar Teodor Victor i se aplica sanctiunea prevazuta de dispozitiile art. 25, alin. (2) din actul normativ amintit, in sensul decaderii din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica, cu exceptia celor electorale, pe o perioada de 3 ani, de la data ramanerii definitive a actului de constatare, respectiv pana la data de 07.08.2012", a precizeaza ANI.

Totodata, Agentia arata ca legalitatea sanctiunii in cazul lui Alistar a fost confirmata si de dispozitiile Deciziei Curtii Constitutionale nr. 54 din 25 ianuarie 2011 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Hotararii Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea celor doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii, publicata in Monitorul Oficial din 3 februarie 2011.

"Mentionam faptul ca orice alte litigii aflate pe rolul instantelor de judecata au fost initiate de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP), ca urmare a ramanerii definitive a starii de incompatibilitate, si nu au legatura cu consecintele juridice ale aplicarii prevederilor legale privind incompatibilitatile in functiile si demnitatile publice", potrivit ANI.

Presedintele Agentiei Nationale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat, aseara, ca litigiul institutiei sale cu Alistar este incheiat, directorul executiv al Transparency International Romania aflandu-se sub interdictia de a ocupa o functie publica.

"Avem un act de constatare a unei incompatibilitati care a ramas definitiv din 2009. Acest lucru este confirmat explicit de Curtea Constitutionala. Din punctul nostru de vedere, domnul Alistar s-a aflat in incompatibilitate, asa cum institutia noastra arata prin respectivul act ramas definitiv, astfel ca a fost sanctionat automat cu interdictia de a ocupa functii publice timp de trei ani, asa cum prevede legea. Orice alte litigii are domnul Alistar cu alte institutii sau in penal se refera la alte situatii, din punctul nostru de vedere lucrurile sint foarte clare", a declarat Horia Georgescu, potrivit Mediafax.

Acesta a tinut sa precizeze ca, in prezent, institutia pe care o conduce nu se mai afla in vreun litigiu cu Victor Alistar.

Victor Alistar, propus de premierul desemnat Victor Ponta pentru functia de ministru delegat la primul-ministru pentru strategii guvernamentale, transparenta si relatii cu societatea civila, s-ar putea afla in incompatibilitate dupa ce nu ar fi contestat o decizie a ANI in acest sens care il viza.

Aceasta stare de fapt este preluata de Curtea Constitutionala (CC) intr-o decizie referitoare la validarea sa ca membru in Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM). Alistar a devenit subiect al unei decizii a Curtii Constitutionale dupa ce Senatul a validat propunerea sa ca membru in CSM din partea societatii civile. Decizia Senatului prin care Alistar devenea membru al forului suprem al magistraturii a fost contestata la Curtea Constitutionala de un grup de parlamentari PDL, care sustineau ca Alistar nu ar putea ocupa functii publice ca urmare a unei decizii de incompatibilitate a Agentiei Nationale de Integritate care ar fi ramas definitiva. Judecatorii CC au admis contestatia, astfel ca Alistar nu a mai ajuns sa ocupe respectivul post.

In decizia pe aceasta speta, Curtea Constitutionala retine faptul ca actul de constatare a starii de incompatibilitate a lui Alistar a ramas definitiv in 7 august 2009, "acesta necontestand actul Agentiei Nationale de Integritate in termenul prevazut de lege, la instanta competenta".

Conform legii, persoanele care au fost depistate aflandu-se in stare de incompatibilitate nu mai au dreptul sa ocupe o functie publica timp de trei ani de la ramanerea definitiva a actului prin care incompatibilitatea a fost constatata.

In replica, Victor Alistar a negat ca s-ar afla sub vreo interdictie in acest moment.

"Absolut nu, nu am vreo interdictie de acest gen. Chestiunea expusa atunci de Curtea Constitutionala reflecta o situatie de fapt valabila in acel moment si referitoare exclusiv la numnirea mea la CSM", a declarat Alistar aseara, invocand mai multe hotarari ale instantelor si parchetelor, definitive si ele, care confirma faptul ca actul de constatare privind incompatibilitatea sa nu ar fi definitiv si care au aparut dupa decizia Curtii Constitutionale din februarie 2011.

×