x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANM: Nivelul concentraţiilor de praf saharian de pe teritoriul României este redus şi în scădere

ANM: Nivelul concentraţiilor de praf saharian de pe teritoriul României este redus şi în scădere

30 Mai 2013   •   11:52
ANM: Nivelul concentraţiilor de praf saharian de pe teritoriul României este redus şi în scădere
Sursa foto: Picasa

Praful de origine sahariană prezent şi pe teritoriul României în ultimele zile este în concentraţii reduse şi va scădea treptat până vineri, dar precipitaţiile prognozate pot antrena astfel de particule spre sol, menţionează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), într-un comunicat postat, astăzi, pe propria pagină de internet.

"În ultimele două zile, praf de origine sahariană a fost antrenat de circulaţia atmosferică la scară mare înspre Peninsula Arabică şi apoi spre Turcia, Marea Neagră şi Peninsula Balcanică. Conform imaginilor satelitare specializate, concentraţiile cele mai mari s-au semnalat deasupra Turciei. Ţara noastră se află la periferia norului de praf saharian, concentraţiile fiind la un nivel redus şi în scădere treptată, până spre sfârşitul zilei de vineri, 31 mai 2013", menţionează ANM.

Meteorologii precizează, totodată, faptul că precipitaţiile care vor cădea joi şi vineri în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian.

ANM a emis, miercuri, o informare meteorologică vizând ploi cu caracter torenţial, grindină şi vijelii, valabilă în întreaga ţară în intervalul 30 mai, ora 10.00 - 31 mai, ora 18.00.

Potrivit specialiştilor, în intervalul menţionat gradul de instabilitate atmosferică va creşte progresiv în toată ţara, începând din sud-vest şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torenţial, căderi de grindină şi vijelii.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în primele ore în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.

×
Subiecte în articol: sahara praf sahara praf saharian