x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANTENA 1 - Lucian Mândruţă şi-a luat televizor de colecţie

ANTENA 1 - Lucian Mândruţă şi-a luat televizor de colecţie

11 Oct 2008   •   00:00
ANTENA 1 - Lucian Mândruţă şi-a luat televizor de colecţie

Lucian Mândruţă, prezentatorul Observatorului de la ora 19:00, a fost convins de copii să cumpere, în sfârşit, un... televizor.



Lucian Mândruţă, prezentatorul Observatorului de la ora 19:00, a fost convins de copii să cumpere, în sfârşit, un... televizor.

Vedeta Antenei 1 este mult prea ocupată, în timpul zilei, pentru a avea timp să butoneze telecomanda, la fel şi soţia sa. În plus, dintr-o eroare, familia Mândruţă a fost "ştearsă" de la abonaţii de cablu, astfel că un asemenea aparat ar fi fost de prisos. Andreea, fiica lor, este oricum mai puţin interesată de emisiuni şi mult mai pasionată de calculator, iar cei doi mici, Mihai şi Matei, se mulţumeau cu DVD-urile cu desene animate, vizionate, desigur, pe PC. Toate au fost bune şi frumoase mai bine de jumătate de an, până când... Mihai a ajuns la şcoală. Elev în clasa întâi, puştiul şi-a reamintit, auzindu-şi colegii vorbind, de Cartoon Network, Boomerang sau Jetix, astfel că Lucian şi Ioana Mândruţă, înduioşaţi de rugăminţile lui, au alergat pe la ghişee să corecteze eroarea şi au achizionat un  televizor, care s-a întâmplat să fie unul de... colecţie. Ei au intrat în  posesia unui Panasonic, o plasmă cu diagonala de 107 cm, chiar în ziua în care era produs cel cu numărul 300 de milioane. "Acum rămâne să-i conving să nu stea la 2 centimetri de televizor, cum i-ar tenta!", spune Lucian, care adaugă că se gândeşte chiar să înceapă o  campanie de uitat corect la televizor pentru copii. "Sunt o mulţime de părinţi care deschid televizorul şi pleacă din cameră. Trebuie să îi educăm pe oameni să îmbine plăcutul uitatului cu utilul protejării vederii. Am şi-un interes personal: ne trebuie telespectatori şi peste câteva decenii, nu?"

×
Subiecte în articol: mass-media