x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Antena 1, week-end cu audienţe-record

Antena 1, week-end cu audienţe-record

16 Mar 2009   •   00:00

Şi în acest week-end, telespectatorii au ales să se relaxeze şi să se informeze uitându-se la Antena 1. Meciul de vineri seară, CFR Cluj – Rapid, difuzat în prime-time, a fost urmărit, în medie, de 1.099.000 de oameni (10,8% rating şi 22,3% share), în timp ce la Pro TV se uitau doar 567.000 de oameni (5,6% rating, 11,5% share).



La debutul celei de-a doua reprize a me­ciului, la ora 21:58, nu mai puţin de 1.547.000 de telespectatori se uitau la Antena 1. De altfel, întreaga zi de vineri a clasat Antena 1 pe primul loc în audienţe şi ca procentaj din cotă de piaţă atât pe întreaga durată a zilei (medie 3,5% rating, 16,3% share, adică 357.000 de telespectatori, în comparaţie cu Pro TV – 3,2% rating mediu, 14,6% share, însemnând 321.000 de telespectatori), cât şi în prime-time (Antena 1 – 9,1% rating/ 19,6% share/ 922.000 de telespectatori, comparativ cu Pro TV, care a avut doar 6,3% rating, 13,7% cotă de piaţă, echivalentul a 643.000 de telespectatori). Vineri, şi alte emisiuni marca Antena 1 au fost lider de audienţă. La "Neatza cu Răzvan şi Dani" s-au uitat, în medie, 306.000 de români, iar "Acces Direct" a bătut "Happy Hour" de la Pro TV la audienţă, având, în medie, 7,0% rating, 20,5% share, echivalentul a 711.000 de telespectatori, în timp ce la Pro TV se uitau 635.000 de oameni. Minutul de aur al emisiunii "Acces Direct" a fost înregistrat la ora 18:53, când nu mai puţin de 1.072.000 de oameni se uitau la emisiu­ne. Şi Observatorul de la ora 19:00 a avut, în medie, 1.101.000 de telespectatori. Mi­nutul de aur a fost înregistrat la ora 19:07, când 1.345.000 de români urmăreau in­ter­viul dat de fostul soţ al Mihaelei Ră­du­lescu, Elan Schwartzenberg. Sâmbăta a continuat cu succes pentru Antena 1. Filmul de la prânz, "Live and let die", s-a clasat pe primul loc în audienţe, fiind urmărit de 342.000 de cinefili, pentru ca "Observator 16" să informeze, în medie, 379.000 de români. La "Săptămâna financiară" s-au uitat 263.000 de oameni, pentru ca show-ul de prime-time, "Bancher sau şomer, cu Romică şi Cornel", să fie urmărit, în medie, de 823.000 de oameni, în timp ce la  "O-la-la" de la Pro TV se uitau 790.000 de oameni. Minutul de aur al show-ului de la Antena 1 a fost atins la ora 21:18, când se uitau 1.199.000 de telespectatori.

×
Subiecte în articol: antena mass-media telespectatori