x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Apa se raţionalizează în Vaslui din cauza secetei

Apa se raţionalizează în Vaslui din cauza secetei

de Agerpres    |    24 Iul 2012   •   14:39
Apa se raţionalizează în Vaslui din cauza secetei

Sute de persoane din judetul Vaslui primesc apa cu portia, intr-un anumit interval orar, din cauza ca sursele de apa s-au redus, pe fondul lipsei precipitatiilor.

In prezent, exista probleme cu asigurarea apei in localitatea Poganesti, unde cele doua puturi forate care alimenteaza zona nu mai fac fata, autoritatile luand masura rationalizarii consumului de apa, a anuntat prefectul de Vaslui, Radu Renga.

"Am luat legatura cu toti primarii din judet pentru a vedea daca sunt probleme cu asigurarea apei. Avem o situatie deosebita la Poganesti, unde s-a rationalizat consumul, populatia putand sa se aprovizioneze intre orele 6.00-9.00 si 18.00-21.00. Voi avea o intalnire cu primarii tuturor comunelor in care exista pericolul ca oamenii sa ramana fara apa, pentru a-i indemna sa achizitioneze rezervoare din fibra de sticla, de diferite capacitati, pe care sa le amplaseze in centrul localitatilor si pe care cei de la Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta (IJSU) sa le aprovizioneze cu apa de cate ori este va fi nevoie", a declarat prefectul Renga.

De asemenea, probleme sunt si in comuna Muntenii de Jos, in satul Manjesti, unde fantanile au secat, reprezentantii primariei transportand apa cu cisterna.

Potrivit acestuia, ISU este pregatit sa faca fata unor eventuale solicitari din partea primarilor, avand la dispozitie utilajele necesare atat pentru transportul apei menajere pentru animale, cat si pentru a transporta apa potabila catre populatie.

×
Subiecte în articol: seceta vaslui rationalizare apa