x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Apelul lui Năstase: Nu s-ar putea ca banii să meargă, ca donaţie, la DNA?

Apelul lui Năstase: Nu s-ar putea ca banii să meargă, ca donaţie, la DNA?

03 Feb 2013   •   20:21
Apelul lui Năstase: Nu s-ar putea ca banii să meargă, ca donaţie, la DNA?

Adrian Năstase acuză procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că au “făcut presiuni asupra conducerii ISC pentru ca acesta să se constituie parte civilă în proces. Fostul premier precizează că Inspectoratul de Stat în Construcţii notificase DNA încă din 2009 faptul că “nu a avut nici un prejudiciu material ca urmare a derulării Trofeului Calităţii în 2004, ci doar «câştiguri» de prestigiu”.

“Povestea cu prejudiciul ISC-ului e simplă. În opinia DNA şi a completului de judecată, taxele de participare încasate de Forum Invest de la firmele private participante, pentru organizarea evenimentului «Trofeul Calităţii», ar fi trebuit să le ia ISC! Absurd. Nu ISC a organizat «Trofeul Calităţii». El a avut iniţiativa acestei aniversări, dar cheltuielile de organizare le-a efectuat Forum Invest. La fel şi efortul organizării. În cazul unui concert organizat de o firmă ce se ocupă de evenimente, preţul biletelor ar reveni proprietarului stadionului unde are loc concertul? Sigur, nu.

Dar dacă nu se organiza «Trofeul Calităţii», ce «prejudiciu» ar fi avut ISC? Evident, nici unul. Este clar că nu s-au «furat» bani de la ISC, nu s-au «delapidat». Era normal ca banii câştigaţi din organizarea evenimentului să fie «donaţi» de Bogdan Popovici ISC-ului?

Procurorii DNA au făcut însă presiuni asupra conducerii ISC, pentru ca acesta să se constituie parte civilă în proces, deşi, încă din 2009, conducerea ISC notificase că ISC nu a avut nici un prejudiciu material ca urmare a derulării «Trofeului Calităţii» în 2004, ci doar «câştiguri» de prestigiu.

În acelaşi sens, Raportul de expertiză contabilă realizat la instanţa de fond (raport elaborat de doi experţi independenţi, numiţi de către judecători) arăta că «prejudiciul cauzat bugetului ISC, prin organizarea “Trofeului Calităţii”, este zero».

Instanţa a eliminat însă acest raport şi a luat în considerare evaluarea făcută de DNA, care stabilea că există un prejudiciu la ISC de aproximativ 1,5 milioane de euro!

În acest fel, cei condamnaţi în acest dosar «contribuim» la bugetul de stat (care, am văzut are, într-adevăr, dificultăţi) cu această sumă.

Nu s-ar putea totuşi ca banii să meargă, ca donaţie din partea noastră, direct la bugetul DNA? Pentru că, evident, în cazul ISC, s-ar putea considera că este vorba de o «îmbogăţire fără just temei».

Rezultatul sentinţei din 20 iunie este hilar – pare fie că eu am fost un candidat independent la prezidenţiale (şi deci trebuie să plătesc eu cheltuielile de campanie), fie că eu plătesc acum finanţarea campaniei electorale (afişe, pixuri etc.) şi pentru toţi candidaţii PSD şi PUR la parlamentare, dar şi pentru partidele (PSD şi PUR) care m-au susţinut la prezidenţiale (alegerile parlamentare şi prezidenţiale au avut loc simultan).

Mă mir că DNA-ul nu le-a cerut tuturor celor care au primit pixuri şi brichete în 2004, în campania electorală, să se constituie «parte civilă» pentru obiectele primite.

Oricum, procesul acesta va rămâne în istorie prin cei 970 de martori ai acuzării (dintre care 100 de persoane care au avut iniţial statutul de «făptuitor» sau «învinuit» şi doar prin rechizitoriu, pentru că au fost «cuminţi», li s-a dat NUP), prin Turbo-celeritate (termenele la recurs au fost preschimbate, lăsând pentru pregătirea apărării doar 12 zile!), prin participarea la judecată a unui judecător care nu avea inamovibilitate şi care fusese consilier al procurorului-şef al DNA, prin lipsa de probe directe, prin lipsa avizului de la Parlament şi prin multe altele care au fost, în final, rezultatul acestui simulacru de proces considerat de Traian Băsescu şi MCV «emblematic». S-a obţinut oare intrarea în spaţiul Schengen? S-au rezolvat problemele din justiţie? A devenit mai credibil CSM-ul?

Din păcate, «taberele» din justiţie şi din politică – ce au încercat să se folosească de acest proces pentru interese mărunte (inclusiv pentru «eliminarea» mea din societate) – au creat, într-adevăr, un prejudiciu imens – care poate că nu este vizibil imediat – dar nu pentru ISC, ci pentru societatea românească. S-a ajuns, pentru interese politice meschine, interne, şi la presiunea unor «chibiţi» din străinătate, să facem ceea ce nu a făcut nici una din ţările civilizate – în situaţii cu adevărat grave – cazurile preşedintelui Nixon, preşedintelui Chirac, premierului Kohl, premierului Ayrault, premierului Juppeé sau ale altor lideri de primă mână din Italia, Belgia etc.

În nici una dintre situaţiile asemănătoare, determinate, în principiu, de schimbarea puterii şi având legătură cu campaniile electorale, nu s-a mers până la condamnări cu executare.

Cei care au decis acest lucru în România nu au realizat că, în felul acesta, murdăresc o parte din istoria ţării în care trăiesc. Nu-l includ, evident, pe Mark Gitenstein aici. El a fost doar o unealtă”, a scris Adrian Năstase pe blog.

×