x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aplicaţie pentru avertizarea în timp real a producerii unui cutremur, disponibilă populaţiei

Aplicaţie pentru avertizarea în timp real a producerii unui cutremur, disponibilă populaţiei

20 Oct 2013   •   19:47
Aplicaţie pentru avertizarea în timp real a producerii unui cutremur, disponibilă populaţiei

Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Ştiințifică și Dezvoltare Tehnologică, a declarat că în scurt timp va fi disponibilă o aplicaţie pentru avertizarea populaţiei, în timp real, simultan alertării autorităţilor, privind iminenţa producerii unui cutremur.

O echipă de dezvoltatori software lucrează în prezent la realizarea acestei aplicaţii, ce va putea fi disponibilă în variantă de mobil sau de calculator, şi care va fi oferită în mod gratuit populaţiei de către Guvern. "Ne dorim ca, pentru populaţie, aplicaţia să fie gratuită, iar mesajele de avertizare să fie transmise, simultan, şi la TV şi la radio", a spus Mihnea Costoiu.

Practic, aplicaţia va oferi populaţiei informaţii privind iminenţa producerii unui cutremur, destinate în prezent, doar autorităţilor, prin Centrul de alarmare de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului de la Măgurele.
Potrivit specialiştilor, din momentul primirii unei astfel de alerte, beneficiarul are la dispoziţie un interval de câteva zeci de secunde pentru a reacţiona.
Mesajele vor anunţa cutremure de magnitudine mare - minimum 5-6 grade pe scara Richter.

Costoiu a subliniat importanţa educării populaţiei în privinţa modului de reacţie în cazul producerii cutremur.
"Degeaba avem aplicaţia dacă nu ştim cum să folosim informaţiile. Toată lumea trebuie să ştie, de pildă, că nu e bine să fugi pe scări în cazul unui seism", a subliniat ministrul.

×
Subiecte în articol: cutremur