x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape o promoţie întreagă, eliminată la Bac

Aproape o promoţie întreagă, eliminată la Bac

de Monalise Hihn    |    29 Iun 2011   •   21:00
Aproape o promoţie întreagă, eliminată la Bac

111 din cei 159 de absolventi, care sustineau proba scrisa la matema­tica la Colegiul Agricol 'Alexandru Bor-za' din orasul Geoagiu, au fost eliminati din examenul de Bacalaureat, dupa ce s-a constatat ca au copiat. Ei sunt acuzati de frauda si tentativa de frauda. Cei 111 se aflau in sase sali de examinare. Potrivit inspectorului general scolar, Alexandru Lautaru, o persoana anonima a sunat pe telefonul verde, pus la dispozitie de catre Inspectoratul scolar Ju­de­tean Hunedoara pentru semnalarea ne­regulilor de la examenul de Ba­ca­laureat: 'Am fost sesizati de cineva ca la Geoagiu se petrec nere­guli, asa ca s-a trecut la verificarea salilor de clasa si a inregistrarilor de pe camerele web. Astfel, s-a vazut clar cum absolventii copiau. Practic, li se rezolvase unul dintre subiecte. Mai multe detalii nu pot sa va fur­ni­zez, pana la finalizarea anchetei in­ter­ne'. In urma veri­ficarilor facute pe camerele web s-a constatat ca elevii tineau subiectul rezolvat sub foile de examen.

Profesorii supraveghetori ai elevilor si cei 111 candidati la Bacalaureat au fost solicitati sa dea explicatii in scris despre ceea ce s-a intamplat, Inspectoratul scolar Hunedoara declansand o ancheta in acest caz. De asemenea, inspectorul general scolar a adaugat ca pana nu se termina ancheta nu poate sa spuna cu precizie ce s-a intamplat acolo. De altfel, si ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a cerut declansarea unei anchete la colegiul din orasul Geoagiu, judetul Hunedoara. Inca nu se stie daca a fost vorba despre o razbunare a cuiva, care a sunat pe linia verde si nici daca subiectul de la proba scrisa la matematica a fost rezolvat de catre unul dintre profesorii supraveghetori. Surse neoficiale spun insa ca daca o asemenea situatie s-ar fi petrecut intr-un liceu 'de fite', cu siguranta, situatia nu ar fi scapat de sub control si nu s-ar fi ajuns la eliminarea in masa a candidatilor.

Pe de alta parte, tot mai multi elevi, care au sustinut deja doua probe scrise ale examenului de Bacalaureat in centre din judetul Hunedoara, au declarat, sub protectia anonima­tu­lui, ca in multe sali de clasa ca­me­rele web bateau doar pe cate doua randuri si ca, in unele situatii, profesorii supraveghetori s-au asezat cateva minute in fata camerelor, astfel incat candidatii au mai putut sa se inspire unii de la altii. Ceilalti 48 de elevi de la Colegiul 'Alexandru Bor­za' din orasul Geoagiu, care nu au fost prinsi copiind, si-au continuat examenul in conditii normale. In judetul Hunedoara au mai fost elimi­nati din examenul de Bacalaureat opt elevi care au fost prinsi, miercuri, copiind la proba obligatorie, alti trei absolventi fiind exclusi de la Bac in cursul zilei de luni din acelasi motiv. Colegiul 'Alexandru Borza' din Geoagiu se numara printre liceele de rang mediu din judetul Hunedoara, anii trecuti numarul absolventilor care au promovat aici examenul de Bacalaureat depasind 50%.

Statisticile MECTS arata ca 268 de elevi au fost eliminati ieri de la proba de matematica, dintre acestia 111 fiind de la Grupul Agricol 'Alexandru Borza' din Geoagiu si 37 din Bucuresti. Cei 268 de elevi au fost eliminati din examen pentru frauda sau pentru tentativa de frauda. Tentativele de frauda au fost raportate la Ministerul Educatiei. Elevii care au incalcat regulamentul de organizare si desfasurarea a exa­menului au pierdut dreptul de a mai participa la sesiunile de Bacalaureat din toamna lui 2011 si vara lui 2012. Proba de miercuri a fost sustinuta de aproximativ 210.000 elevi, in 741 de centre de examen.

×