x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Argeş: Incendiu la o hală de producţie din localitatea Călineşti; acoperişul clădirii a fost distrus de flăcări

Argeş: Incendiu la o hală de producţie din localitatea Călineşti; acoperişul clădirii a fost distrus de flăcări

06 Mar 2019   •   19:30
Argeş: Incendiu la o hală de producţie din localitatea Călineşti; acoperişul clădirii a fost distrus de flăcări

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o hală de producţie din localitatea argeşeană Călineşti, acoperişul clădirii fiind distrus de flăcări.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, flăcările s-au extins pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, pentru localizarea şi lichidarea incendiului intervenind patru autospeciale cu apă şi spumă.

"Este vorba despre o construcţie din cărămidă în care funcţiona o fabrică de termopane. Lângă clădire se află o staţie GPL. S-a acţionat atât pentru lichidarea incendiului, cât şi pentru protejarea staţiei GPL", a precizat Dănuţ Bădiţeanu, purtător de cuvânt al ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, cauza incendiului a fost un foc în spaţii deschise care a cuprins vegetaţia uscată şi s-a extins la acoperişul clădirii, prejudiciul fiind estimat la 25.000 de lei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: argeş incendiu de hală calinesti