x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti: "Situaţia clădirii Cathedral Plaza nu poate fi rezolvată amiabil”

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti: "Situaţia clădirii Cathedral Plaza nu poate fi rezolvată amiabil”

30 Oct 2013   •   18:28
Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti: "Situaţia clădirii Cathedral Plaza nu poate fi rezolvată amiabil”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti (ARCB) consideră că situaţia clădirii Cathedral Plaza nu poate fi rezolvată amiabil şi solicită aplicarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de demolare a acestei construcţii, pe care o caracterizează ca fiind "ilegală şi periculoasă".

"Situaţia clădirii Cathedral Plaza nu poate fi rezolvată amiabil. Există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de demolare a acestei construcţii ilegale şi periculoase. Hotărârea judecătorească este lege, iar legea trebuie respectată şi pusă în aplicare nicidecum tergiversată sub pretextul 'intenţiilor amiabile", se menţionează într-un comunicat al Biroului de presă al ARCB.

ARCB susţine că demolarea nu ar aduce daune de 70 de milioane de euro bucureştenilor, aşa cum s-a vehiculat, adăugând că banii nu sunt ai bucureştenilor, ci ai celor care au construit ilegal.

"Primăria nu are nimic de plătit proprietarilor. La Dâmboviţa, Suceava şi la CEDO precum şi la alte tribunale din ţară, s-a stabilit foarte clar ilegalitatea clădirii Cathedral Plaza", menţionează sursa citată.

În opinia ARCB, afirmaţia societăţii Millenium Building Development, potrivit căreia demolarea ar costa 17-18 milioane de euro, este "fără temei", "evaluatorii serioşi vorbind de 3-4 milioane de euro".

"Toţi apărătorii proiectului Cathedral Plaza vor să ne convingă că înţelegerile amiabile sunt mai presus de lege. Când mafiile se adună ca să-şi apere interesele sub protecţia autorităţilor publice, noi, cetăţenii, suntem atraşi prin minciuni bine ticluite şi des repetate pe un teren, în care legea este redusă la zero ca o marfă expirată, iar dragostea investitorilor faţă de noi ne este astfel prezentată încât să ne emoţioneze până la lacrimi. Corupţia din România este cea care îi sperie pe investitorii străini serioşi şi oneşti. Investitorii care încalcă legile din România nu aduc nimic bun în ţara noastră", se afirmă în comunicatul ARCB.

ARCB îşi exprimă, totodată, "perplexitatea în faţa faptului că Primăria Municipiului Bucureşti refuză să respecte şi să pună în aplicare legea: decizia definitivă şi irevocabilă a instanţei de demolare a Cathedral Plaza" şi se întreabă "De ce nu se sesizează Preşedinţia, Guvernul, Procuratura, când legile nu sunt respectate şi puse în aplicare?".

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat recent că anul acesta "clădirea Cathedral Plaza din vecinătatea Catedralei Sf. Iosif nu va fi demolată, pentru că nu sunt bani în buget alocaţi pentru acest lucru, dar şi din cauza unor probleme de natură tehnică privind demolarea clădirii".

În 28 iunie 2012, Tribunalul Dâmboviţa l-a obligat pe primarul municipiului Bucureşti, prin sentinţa nr. 2520, devenită irevocabilă prin decizia nr. 456 din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, "să emită decizia privind desfiinţarea construcţiei - imobil de birouri Cathedral Plaza.


×