x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arme de foc, descoperite în casa unui revoluţionar

Arme de foc, descoperite în casa unui revoluţionar

de Gabriela Mladin    |    03 Apr 2012   •   16:04
Arme de foc, descoperite în casa unui revoluţionar

Doua arme cu glont au fost descoperite in casa unui revolutionar din Targu-Jiu. Armele sunt de foc, au calibrul de 5,6 mm si erau ascunse intre grinzile dintre tavan si acoperis. Casa a apartinut unui capitan de armata si a fost cumparata, in urma cu cativa ani de Alexandru Tanescu, erou al Revolutiei din 1989.

Casa a fost construita in 1903 si a apartinut unui ofiter de armata. Desi a fost cumparata de actualul proprietar din 1989, acesta nu a renovat decat exteriorul, in interior nu a facut nicio lucrare. Abia acum, Alexandru Tanescu s-a apucat si de renovarile in casa, iar muncitorii au dat de arme, dupa ce au spart tavanul. “M-am speriat, am oroare de arme, inca port doua gloante in mine de la Revolutie, oamenii care renovau casa l-eau gasit. Nu stiu daca mai este si alta munitie, armele cred ca au fost folosite in cel de-al doilea Razboi Mondial', a declarat revolutionarul Alexandru Tanescu.

Armele au fost fabricate in Belgia
Ironia sortii a a facut ca aceste arme de razboi sa fie gasite chiar in casa celui care a fost impuscat cu arme asemanatoare. Armele au fost gasite invelite in ziare si carpe. “Prima data am dat de patul unei pusti, apoi am gasit tevile si restul. Ne-am speriat, darami peretii si din senin te trezesti cu niste arme, sigur ca te speri', a declarat unul dintre muncitori.
Criminalistii au venit la fata locului, au ridicat armele si le-au dus la expertizare. Ei sustin ca armele au fost fabricate in Belgia. De asemenea, nu pot preciza daca sunt in stare de functionare sau nu. Langa ele nu s-a descoperit munitie. Din ziarele care le inveleau nu s-a putut stabili macar data cand au fost invelite acestea.

×
Subiecte în articol: observator