x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Astăzi este Ziua Mondială fără Tutun

Astăzi este Ziua Mondială fără Tutun

31 Mai 2020   •   17:00
Astăzi este Ziua Mondială fără Tutun

În fiecare an, în data de 31 Mai, Organizația Mondială a Sănătății împreună cu partenerii internaționali celebrează Ziua Mondială fără Tutun, prilej pentru a reaminti tuturor cetățenilor efectele nocive ale consumului de tutun și ale fumatului pasiv și pentru a descuraja utilizarea tutunului.

La nivel global, produsele din tutun ucid peste 8 milioane de oameni în fiecare an, iar peste 1 milion dintre aceștia mor din cauza expunerii la fumat pasiv. Regiunea Europeană a OMS înregistrează una dintre cele mai mari prevalențe ale consumului de tutun din lume, generând o povară masivă pentru sănătate și economie, precum și inegalități enorme în ceea ce privește sănătatea.

În România, ultimele studii realizate de Institutul Național de Sănătate Publică în colaborare cu OMS și CDC Atlanta în perioada 2004 – 2018 arată o evoluție importantă a fenomenului fumatului în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor, în sensul că în rândul celor de 13-15 ani, s-a diminuat rata de scădere a consumului de țigări: în 2017 erau cu doar 8,3% mai puțini fumători curenți decât în 2013, în timp ce în 2013 fuseseră cu 30,3% mai puțini fumători curenți față de 2009.

În același timp, adolescenții au început să fumeze țigări electronice astfel încât procentul elevilor care fumau curent țigări electronice a fost, în 2017, aproape egal cu cel al elevilor care fumau țigări ”clasice”: 8,2% respectiv 8,6%. Mai mulți băieți par să fumeze curent țigări electronice decât țigări obișnuite (10,1% versus 9,8%). In anul 2017 s – a constat că, dintre copiii care au încercat țigaretele electronice, mult mai mulți (53%) au ajuns să le folosească în mod curent, comparativ cu anul 2013 (37,8%).

În 2017, după doar un an de promovare, produsele din tutun încălzit erau deja cunoscute de o cincime (20,6%) din elevii de 13 – 15 ani, iar 3,1% din această categorie de vârstă afirmau că fumează astfel de produse în mod curent (în ultimele 30 de zile).

În rândul tinerilor cu vârsta între 15 și 24 de ani, evoluția prevalenței fumatului de țigarete între 2010 și 2018 a înregistrat cea mai mare creștere, de 48,3%, în rândul acestei categorii de vârstă. Astfel, dacă în populația generală prevalența fumătorilor de țigarete a crescut cu 12,6% (de la 26,7% în 2011 la 30% în 2018), în rândul adulților tineri, 15-24 ani, a crescut de la 22,6% în 2011 la 33,5% în 2018.

În concluzie, deși procentul adolescenților care fumează țigări este în ușoară scădere, acest beneficiu este contracarat de faptul că din ce în ce mai mulți copii și adolescenți de 13 – 19 ani încearcă și apoi fumează curent țigări electronice și produse din tutun încălzit.

Consumul de nicotină în perioada adolescenței are consecințe negative semnificative mai ales din perspectivă cognitivă și comportamentală. Adolescența este o perioadă-cheie pentru dezvoltarea creierului, iar nicotina afectează major circuitele cerebrale responsabile de învățare și de controlul atenției, și crește susceptibilitatea pentru comportamente adictive. Inhalată, nicotina induce dependență indiferent de produsul care o furnizează (țigară clasică, electronică sau încălzită), astfel că adolescenții care inhalează azi nicotină, fie și ocazional, au un risc considerabil crescut să devină adulți care consumă zilnic tutun.

Fumatul este scump, iar fumătorii plătesc nu doar bani, ci și prin imagine alterată, sănătate afectată și deces prematur. Fumatul scade imunitatea organismului, fapt cu atât mai important în contextul actualei pandemii provocate de virusul SARS COV2. Nici fumatul, nici nicotina inhalată nu au rol protector față de infectarea cu acest virus; din contră, mucoasa respiratorie este fragilizată iar plămânul deja afectat.

Mediafax

×
Subiecte în articol: tutun sanatate