x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “Aştia iubesc regulile şi sunt super-eficienţi!”. Stereotipuri despre germani, demontate chiar de ei!

“Aştia iubesc regulile şi sunt super-eficienţi!”. Stereotipuri despre germani, demontate chiar de ei!

de Istvan Deak    |    01 Mai 2013   •   09:47
“Aştia iubesc regulile şi sunt super-eficienţi!”. Stereotipuri despre germani, demontate chiar de ei!

Fiecare naţie are parte de percepţii diferite din partea străinilor. Germanii, despre care ştim bine chiar noi ce spunem – sunt cei mai mari băutori de bere, conduc maşini tari, vorbesc o limbă imposibilă şi dură, nu au simţul umorului, sunt reci, iubesc regulile şi sunt extrem de eficienţi – sunt percepuţi cam tot aşa şi de alţii, nu doar de români. Cel puţin, aşa reiese dintr-o analiză hazlie, dar în acelaşi tip serioasă, pe care ei înşişi şi-o fac, într-un articol postat pe site-ul thelocal.de. Autorul analizei încearcă, de altfel, să demonteze aceste stereotipuri bucată cu bucată, printr-un slideshow ilustrat cu imagini care să atragă orice cititor. Dacă a reuşit, vedem la final.

Limba este dură şi lipsită de romantism
“De ce să înveţi germana?”, se plâng cei care o detestă. “Este un amestec de cuvinte dure, fraze lungi, întortocheate şi de neînţeles, şi, în plus, franceza este mai romantică”. Greşit, zice thelocal.de: germana este limba literaturii romantice şi, atunci când este înţeleasă, proza sa sinuoasă o face mai degrabă poetică, iar ordinele strigate devin puţin mai atractive. Este suficient să deschizi una dintre operele lui Goethe pentru a vedea cât de uşor este să vorbeşti despre dragostea neîmpărtăşită. Iar cuvinte precum Schmetterling (fluture) Küsschen şi Kokolores (prostie) sunt chiar simpatice.
Iubesc maşinile mai mult ca orice (chiar şi decât berea)
Dragostea sacră dintre un german şi automobilul său este binecunoscută în întreaga lume. Însă este posibil ca o pasiune secretă şi mai mare să existe în sângele germanilor? Poate bicicletele lor? În prezent ai şanse mult mai mari să vezi un german din clasa de mijloc pe o bicicletă mergând pe pistele speciale omniprezente şi bine întreţinute ale ţării, decât alergând cu 400 de km/oră pe autostradă într-un BMW mare consumator de benzină - asta ar putea depinde de poziţia în care te afli.

Nu râd niciodată
Bieţii germani nu au fost niciodată creditaţi ca având un simţ al umorului prea dezvoltat. Totuşi, acest lucru nu este în totalitate corect. Până la urmă, germanii pot fi extrem de spirituali când vine vorba de a râde de politicieni, cel puţin când umorul este pregătit corespunzător şi anunţat dinainte, aşa cum se întâmplă cu satira politică usturătoare întâlnită la un spectacol de cabaret.

Iubesc regulile
Poate că germanii sunt consideraţi un popor care face reguli, le respectă şi le aplică, dar există cu siguranţă momente când totul scapă de sub control. De exemplu, interdicţia privind fumatul introdusă la nivel naţional în 2008 a fost respectată parţial şi este complet ignorată de răzvrătiţii din Berlin. Sau luaţi, de exemplu, sărbătoarea din noaptea de Anul Nou, când regulile privind siguranţa şi chiar regulile de bun simţ sunt abandonate în această noapte nebună când artificiile sunt aprinse în casă sau lansate de pe balcon.

Sunt super-eficienţi
Majoritatea lumii consideră că germanii sunt extrem de muncitori, punctuali şi, mai presus de toate, eficienţi. Însă priviţi în ce încurcături se află unele proiecte de construcţii. Să ne reamintească Berlinul cât durează să construieşti un aeroport... Şi, în cazul în care persoane din sud chicotesc la adresa acelor berlinezi inutili, poate că ar trebui le amintim de creşterea la 6,5 miliarde de euro a costurilor pentru proiectul nefinalizat al gării din Stuttgart.

Poartă Lederhosen tot timpul

Contrar credinţei populare, nu toţi bărbaţii germani se plimbă purtând Lederhosen (pantalonii din piele, pe care străinii îi remarcă mai ales cu ocazia celebrului Oktoberfest, sărbătoarea berii). Şi, la acelaşi capitol, nici femeile din Germania nu îşi desfăşoară activitatea îmbrăcate într-un Dirndl (corset) pentru sâni mari. Ambele articole de îmbrăcăminte provin din Bavaria, din sudul Germaniei - marea majoritate a germanilor nu visează să le poarte vreodată, poate cu excepţia momentelor când participă la Oktoberfest. Totuşi, în Bavaria, majoritatea persoanelor ar recunoaşte că au în dulap un set de astfel de haine pentru ocazii speciale.

Beau numai bere

Germania este autoritatea mondială în materie de bere - cu nenumărate berării, festivaluri, specialităţi şi tradiţii regionale şi chiar şi legi care reglementează producţia. Însă promovarea berii înseamnă că îndeletnicirea lor în a produce vin este prea des trecută cu vederea. De fapt, vinurile germane devin tot mai populare în întreaga lume, în special aşa-numitul Riesling, un vin alb din regiunea Ruhr.


×