x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE: Starea de urgenţă în Franţa nu înseamnă închiderea efectivă a graniţelor

MAE: Starea de urgenţă în Franţa nu înseamnă închiderea efectivă a graniţelor

14 Noi 2015   •   12:50
MAE: Starea de urgenţă în Franţa nu înseamnă închiderea efectivă a graniţelor

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze că, în urma atacurilor comise la Paris în seara zilei de 13 noiembrie, preşedintele Francois Hollande a decretat stare de urgenţă pe tot teritoriul Franţei, lucru care "nu înseamnă închiderea efectivă a graniţelor, ci introducerea de controale la frontiere pentru toate persoanele care doresc să intre sau să iasă de pe teritoriul francez".

"În aceste condiţii, MAE recomandă cetăţenilor români ca, în măsura posibilităţilor, să utilizeze paşapoartele valabile alături de cărţile de identitate. Starea de urgenţă a intrat în vigoare pe teritoriul Franţei în cursul nopţii trecute. Acest nivel de alertă permite autorităţilor franceze să interzică circulaţia persoanelor şi să stabilească zone de protecţie şi securitate. MAE precizează că, tot în cursul nopţii, autorităţile franceze au adoptat şi un decret pentru punerea în aplicare a unor măsuri consolidate în toate oraşele din regiunea Ile-de-France. Aceste dispoziţii permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă, închiderea temporară a sălilor de spectacol şi a locurilor de reuniuni publice, predarea armelor şi posibilitatea de a efectua percheziţii administrative. De asemenea, şcolile, liceele, unităţile de învăţământ, universităţile vor fi închise sâmbătă în Ile-de-France, iar excursiile şcolare au fost anulate", precizează MAE într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

MAE recomandă cetăţenilor români aflaţi în regiunea pariziană să respecte avertismentele de siguranţă transmise de autorităţile franceze şi să evite orice deplasare.

"Dacă se deţin informaţii despre cetăţeni români care se află într-o situaţie de urgenţă, generată de vreun astfel de eveniment, se recomandă să contactaţi Ambasada României la Paris pe numerele: +33 (0) 68 07 13 729 şi +33 (0) 1 47 05 07 55 sau pe adresa de email paris.consul@mae.ro. Totodată, se recomandă consultarea paginii de internet www.mae.ro şi se reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă' (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale", se mai arată în comunicat. 

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: paris franta atentate