x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Vâlcea, Argeş şi Olt, până marţi la ora 6:00

Atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Vâlcea, Argeş şi Olt, până marţi la ora 6:00

26 Aug 2019   •   22:40
Atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Vâlcea, Argeş şi Olt, până marţi la ora 6:00

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis luni seara o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din bazine hidrografice aflate pe raza judeţelor Vâlcea, Argeş şi Olt, valabilă până marţi, la ora 6:00.

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice Olt - afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval Ac. Râmnicu Vâlcea - amonte Ac. Stejeşti, judeţele Vâlcea, Argeş şi Olt.

Fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Olt - afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval Ac. Băbeni - amonte Ac. Drăgăşani.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: inundatii