x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenționare de călătorie pentru români în Ungaria

Atenționare de călătorie pentru români în Ungaria

25 Iun 2020   •   20:46
Atenționare de călătorie pentru români în Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care vor să treacă prin Ungaria că, după ridicarea stării de urgenţă, revin restricțiile de tonaj pentru camioane.

Ministerul Afacerilor Externe informează transportatorii români care tranzitează Ungaria că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile ungare, urmare ridicării stării de urgenţă, vor redeveni aplicabile restricțiile de circulație existente anterior pentru zilele nelucrătoare (weekend și sărbători legale), aplicabile camioanelor a căror masă totală depășește 7,5 t şi care sunt încadrate în clasa de mediu de cel puţin EURO3 (Camion Stop), suspendate pe perioada instituirii măsurii stării de urgenţă.

Astfel, începând de sâmbătă, 27 iunie, ora 22:00 până duminică, 28 iunie 2020, ora 22:00, este interzisă circulația pe teritoriul Ungariei a camioanelor a căror masă totală depășește 7,5 t şi care sunt încadrate în clasa de mediu de cel puţin EURO3, intervalul orar menționat urmând să fie aplicabil pentru toate zilele de weekend și sărbători legale.

Cetăţenii români pot cere asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: +3613847689, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. Asistența consulară va putea fi solicitată inclusiv Consulatelor Generale ale României la Szeged: +3662424431, respectiv Gyula +3666464579.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Ungaria: +36305356912, al Consulatului General al României la Szeged: +36306777980, respectiv al Consulatului General al României la Gyula: +36306357181.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: atentionare de calatorie Ungaria