x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aterizare forţată la graniţa dintre judeţele Olt şi Teleorman

Aterizare forţată la graniţa dintre judeţele Olt şi Teleorman

27 Mai 2013   •   21:20
Aterizare forţată la graniţa dintre judeţele Olt şi Teleorman

Un avion de agrement cu două locuri a aterizat forţat, luni seară, pe un câmp, la graniţa dintre judeţele Olt şi Teleorman, pilotul, de origine austriacă, nefiind rănit.

Potrivit primelor informaţii, pilotul aparatului, care zbura într-o formaţie de cinci avioane venind dinspre Arad, a observat că ceva nu merge bine la motor, motiv pentru care a decis să părăsească formaţia şi să aterizeze forţat.

Astfel, avionul de agrement cu două locuri a aterizat forţat pe un câmp la graniţa dintre judeţele Olt şi Teleorman, între localităţile Gârcov şi Izlaz.

Poliţiştii de forntieră au mers la locul incidentului şi au observat că pilotul nu a fost rănit, şi nici aparatul de zbor nu a fost avariat, astfel că nu se impune intervenţia echipajelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă.

Avionul se află pe câmp şi urmează să fie preluat de un camion.

Celelalte patru avioane din formaţie şi-au continuat zborul.

×
Subiecte în articol: aterizare fortata avion de agrement