x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Au plecat pentru prima dată în croazieră și nu le-a venit să creadă ce au găsit în cameră

Au plecat pentru prima dată în croazieră și nu le-a venit să creadă ce au găsit în cameră

24 Ian 2019   •   18:30
Au plecat pentru prima dată în croazieră și nu le-a venit să creadă ce au găsit în cameră

Doi pasageri de croazieră au rămas șocați când au găsit un membru al personalului făcând sex în cabina lor, conform The Sun.

Bobby și Mary Jackson călătoreau cu Norwegian Cruise Line din Singapore spre Thailanda. Chiar după ce s-au îmbarcat, l-au văzut pe membrul echipajului cum făcea sex cu o femeie pe patul lor.

Mary a spus: „A fost oribil, am văzut ceva foarte neplăcut. Un bărbat și o femeie făceau sex în patul din camera noastră. Am închis imediat ușa”.

„Eugen, însoțitorul de bord, era prezent și s-a dus imediat să informeze superiorii”.

„Nu suntem mironisițe, dar a fost ridicol”.

Cuplul, din Carrickfergus, County Antrim, a plătit 4.800 de lire pentru croaziera de două săptămâni. Aceasta era prima lor excursie de acest gen, pe nava norvegiană Jewel cu o capacitate de 2.376 de pasageri.

Bobby a spus: „Când ne-am îmbarcat în sfârșit, am mers la bar să bem ceva pentru că am obosit de la statul în căldură”.

„Ni s-a arătat camera noastră, pe care abia așteptam să o vedem”.

Cuplul a spus că s-au simțit „insultați” și au primit credit de 100 de lire pe navă drept compensație.

×
Subiecte în articol: croaziera sex croazieră cuplu