x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Au promovat rezidenţiatul, dar nu au posturi

Au promovat rezidenţiatul, dar nu au posturi

30 Noi 2009   •   00:00
Au promovat rezidenţiatul, dar nu au posturi

Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru 1.400 de candidaţi care au promovat rezidenţiatul, dar pentru care nu mai există posturi, a anunţat, astăzi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel.



La concursul de rezidenţiat din 15 noiembrie au fost înscrişi 5.063 de candidaţi pe 2.985 de posturi. La medicină generală au fost 4.454 de medici care şi-au disputat 2.670 de posturi.

"Cele 2.670 de posturi au fost ocupate, dar există 1.400 de candidaţi care au obţinut punctajul de promovare, dar care nu au posturi, întrucât acestea sunt finanţate de la buget", a explicat secretarul de stat, citat de Mediafax.

El a spus că, în prezent, Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru aceşti 1.400 de candidaţi, una dintre ele fiind transformarea posturilor vacante de la specialităţi din fiecare spital pentru aceşti rezidenţi.

"Este o problemă financiară pe care încercăm s-o rezolvăm", a precizat secretarul de stat.

Concursul de rezidenţiat a avut loc în 15 noiembrie, în Capitală, pentru toate specialităţile, iar repartizarea pe post a avut loc în zilele de sâmbătă şi duminică.

×
Subiecte în articol: observator