x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Au vrut să mute Retezatul pentru Drumul lui Băsescu

Au vrut să mute Retezatul pentru Drumul lui Băsescu

de Alexandru Nastase    |    30 Iul 2009   •   00:00
Au vrut să mute Retezatul pentru Drumul lui Băsescu
Sursa foto: Agent Green/

Un nou scandal legat de DN 66A - Drumul lui Băsescu, arteră care se construieşte de doi ani în parcurile naţionale Retezat şi Domogled. Ecologiştii care protestează de ani de zile împotriva construcţiei drumului acuză autorităţile că încearcă să modifice harta Retezatului şi Domogledului, astfel încât DN 66A să treacă mai departe de zonele protejate ale parcului. Metoda a fost folosită de Ucraina la construcţia Canalului Bîstroe din Delta Dunării.



Săptămâna trecută, mai multe organizaţii ecologiste au organizat un protest împotriva Drumului lui Băsescu. DN 66A - "Drumul lui Băsescu" este un fost drum forestier care trecea prin parcurile naţionale Retezat şi Domogled (chiar printr-o zonă strict protejată a acestuia din urmă) care, urmare a unei decizii luate de Traian Băsescu pe vremea când era ministrul Transporturilor, trebuie să devină drum naţional, cu numele DN 66A. În ciuda protestelor ecologiştilor şi a unor campanii desfăşurate de societatea civilă, lucrările de modernizare a drumului forestier şi transformare a lui în drum naţional au început în anii '90, pe vremea când Traian Băsescu făcea parte din guvern, dar au fost întrerupte în mai multe rânduri din cauza lipsei banilor. Fondurile au fost deblocate în 2007, lucrările fiind reluate vertiginos în acelaşi an. În doi ani, lucrările la DN 66A au avansat cu mai mult spor decât cele la autostrada Bechtel. În 2008 s-au făcut 10 kilometri, iar în 2009 încă 3 kilometri. Lucrările au trecut de Parcul Naţional Retezat, urmând să intre în curând în Domogled. La "hărnicia" constructorilor a contribuit şi vizita de anul trecut a lui Traian Băsescu (de data asta exercitându-şi mandatul de preşedinte) care, aflat în zonă, a ţinut neapărat să vadă cum progresează lucrărilor. Deşi au promis că vor face investiţii astfel ca impactul asupra biodiversităţii să fie minim, constructorii nu şi-au respectat angajamentele.

Garda de Mediu a oprit lucrările, însă acelaşi Traian Băsescu a sesizat poliţia şi parchetul reclamând că decizia autorităţilor de mediu este ilegală. Autorităţile locale au încercat din răsputeri să blocheze protestul ecologiştilor. Deşi aceştia au depus toate documentele necesare, primarul din Uricani, Dănuţ Buhăescu, a refuzat să elibereze avizele pentru protest, transmiţându-le telefonic ecologiştilor că, în opinia sa, un protest împotriva construcţiei DN 66A - "Drumul lui Băsescu" este inoportun în acest an electoral. După ce Jurnalul Naţional a publicat în exclusivitate informaţia, ecologiştii au primit avizele necesare pentru organizarea protestului.

Acum, ecologiştii au aflat o nouă ilegalitate care se pune la cale în parc. Surse din Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional au precizat că se încearcă un artificiu prin care zonele strict protejate să fie "mutate" de pe hartă, astfel încât traseul drumului care se construieşte să fie "îndepărtat" de regiunile valoroase ale parcului. Dacă manevra reuşeşte, nu va mai exista nici un motiv pentru ca lucrările să fie oprite de vreo instituţie de mediu, sub motiv că afectează zonele strict protejate sau biodiversitatea din parcurile naţionale. Potrivit surselor noastre, la ultimele întâlniri ale Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Retezat şi la cele ale Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Domogled s-au luat în discuţie posibilitatea modificării zonelor strict protejate ale celor două parcuri. Modificarea ar fi posibilă numai cu schimbarea legii Parcului Naţional Retezat şi a planului de management al acestuia. "Avem motive să credem că se pregăteşte o măgărie în Retezat şi Domogled. Din informaţiile pe care le avem până acum reiese că Direcţia Biodiversitate din Ministerul Mediului este complice cu o parte din membrii consiliilor ştiinţifice ale celor două parcuri naţionale şi au în plan modificarea zonelor strict protejate din Retezat şi Domogled," ne-a declarat Gabriel Păun, de la organizaţia ecologistă Agent Green.

MANEVRĂ IDENTICĂ ŞI ÎN CAZUL BÎSTROE
O manevră asemănătoare a fost pusă la punct la începutul anilor 2000 în Ucraina. Autorităţile de la Kiev anunţaseră construirea unui canal navigabil de mare adâncime în partea ucraineană a Deltei Dunării - ceea ce a devenit între timp canalul Bîstroe. Ucrainenii au fost avertizaţi de comisiile internaţionale de mediu la care Kievul era afiliat şi organizaţii neguvernamentale ecologiste că Bîstroe urma să treacă prin zone strict protejate din Delta ucraineană, afectând grav şi ireversibil biodiversitatea din zonă. Consiliul Ştiinţific al Rezervaţiei Dunărea (aşa cum se numeşte instituţia care are grijă de Delta ucraineană) a cerut modificarea legii rezervaţiei, iar parlamentul de la Kiev a votat în câteva săptămâni noul act normativ. Aşa se face că, în momentul de faţă, canalul Bîstroe trece oficial doar prin zone economice, deşi construcţia sa a izgonit din Delta ucraineană mii de exemplare de pelicani, cormorani, egrete, stârci şi alte specii protejate de păsări care  cuibăreau în zonă.

×