x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aurel Moise: Jandarmii nu au acţionat în forţă, au intervenit conform legii. Organizatorii mitingului PNL vor fi sancţionaţi

Aurel Moise: Jandarmii nu au acţionat în forţă, au intervenit conform legii. Organizatorii mitingului PNL vor fi sancţionaţi

de Mara Raducanu    |    20 Ian 2012   •   10:32
Aurel Moise: Jandarmii nu au acţionat în forţă, au intervenit conform legii. Organizatorii mitingului PNL vor fi sancţionaţi

Reprezentantii Jandarmeriei au facut scurte declaratii de presa in legatura cu incidentele petrecute la protestele de aseara. Declaratiile acestora au fost destul de evazive, fara ca ei sa explice concret ceea ce s-a intamplat la protestele de aseara. Cinci oameni au avut nevoie de ingrijiri medicale si peste 50 de persoane au fost duse la Politie.Jandarmii au comentat acuzatiile care li se aduc.'Blocarea cailor de comunicatii constituie infractiune, iar noi suntem obligati sa intervenim", a declarat unul dintre reprezentantii jandarmeriei. In jurul ore 23.00, s-a instalat o baricada pe carosabilul din Piata Universitaii, s-a facut un foc, iar asupra fortelor de ordine au fost aruncate pietre si bucati din garduri, potrivit jandarmilor. In schimb, mai multi dintre cei agresati spun ca jandarmii au actionat haotic, ca i-au lovit fara motiv si i-au bagat in dube. In plus, fortele de ordine i-ar fi impiedicat sa primeasca asistenta medicala.

Sanctiuni pentru organizatorii mitingului PNL

In schimb, organizatorii mitingului organizat de PNL vor fi sanctionati conform legii intrucat cateva sute de participanti la acest protest au blocat de doua ori Piata Victoriei, a declarat Aurel Moise, Seful Directiei Ordine si Siguranta Publica din Jandarmeria Romana. 'In ceea ce priveste desfasurarea activitatilor de joi, protestul organizat de PNL s-a desfasurat in bune conditii pana la aproximativ ora 18.00, dupa care tot ce s-a intamplat contravine mai mult sau mai putin prevederilor legale: blocarea de doua ori a Pietei Victoria", a spus Moise. Seful Directiei Ordine si Siguranta Publica a mai precizat ca jandarmii nu au actionat in forta, intervenind, conform prevederilor legale, doar pentru degajarea carosabilului. Pana in prezent, au fost aplicate la nivel national 500 de sanctiuni contraventioanle, peste 100 de acte premergatoare pentru fapte de natura penala, iar 16 persoane sanctionate aseara mai fusesera santionate si in celelalte zile de proteste.

Aurel Moise: 'Nu avem 50000 de jandarmi, numarul lor este mult mai mic'

Aurel Moise a vorbit si despre increderea de care Jandarmeria Romana se bucura in sondaje, sustinand ca in aceste zile s-a incercat o discreditare a acestei imagini. 'Primul comandat al primei Jandarmeriei infiintate in lume spunea ca increderea de care se bucura este mijlocul cel mai eficient pentru inlaturarea obstacolelor care ii stau in cale. Diferite canale media incearca sa discrediteze Jandarmeria, dar sondajele arata ca e printre primele institutii in ce priveste increderea", a spus Moise.Acesta a precizat ca Jandarmeria Romana nu interzice desfasurarea protestelor in conditii legale, iar daca se vor constata aspecte negative in activitatea Jandarmeriei, structurile abilitate vor desfasura cercetari si vor aplica masurile legale. 'Am mai auzit ca am avea 50.000 de jandarmi, dar numarul lor este mult mai mic. La nivelul Capitalei, unde avem peste doua milioane de locuitori, Jandarmeria Bucuresti are 1.000 de jandarmi', a declarat Moise. Potrivit acestuia, interventia Jandarmeriei se face gradual in functie de oameni, daca acestia sunt pasnici, jandarmii vor interveni proportional.


×