x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autocar românesc implicat într-un accident în Suedia: şoferul de rezervă a fost rănit

Autocar românesc implicat într-un accident în Suedia: şoferul de rezervă a fost rănit

16 Feb 2014   •   12:53
Autocar românesc implicat într-un accident în Suedia: şoferul de rezervă a fost rănit

Un autocar românesc care transporta 43 de pasageri spre România a fost implicat într-un accident rutier, duminică, pe un drum la 400 de km de Stockholm, fiind înregistrată o singură persoană rănită - şoferul de rezervă român.

"Conform datelor făcute publice până în acest moment, o persoană a fost rănită, respectiv şoferul de rezervă român al autocarulul, iar restul cetăţenilor români implicaţi in incident sunt în afara oricărui pericol. Cetăţenii români sunt cazaţi în prezent la un hotel din localitatea Alvesta - Suedia şi vor pleca înspre România în această seară (duminică n.r.) cu un autocar pus la dispoziţie de firma de transport românească implicată. şoferul nu este rănit grav, dar va rămâne în spital", a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit comunicatului MAE, citat de Agerpres, Ambasada României la Stockholm s-a sesizat  cu privire la accidentul de circulaţie şi a întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile suedeze în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare referitoare la incident.

Autocarul transporta un grup de cetăţeni români care locuiau într-o tabără improvizată din Stockholm ce urma să fie evacuată, serviciile sociale din capitala Suediei oferindu-le acestora posibilitatea de a călători spre România gratuit.  

De asemenea, reprezentanţii misiunii diplomatice a României păstrează permanent legătura cu autorităţile locale şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor, se mai menţionează în comunicat.

×
Subiecte în articol: autocar romanesc accident suedia rromi