x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autorităţile au făcut public portretul robot al atacatorului din Băneasa

Autorităţile au făcut public portretul robot al atacatorului din Băneasa

28 Noi 2013   •   13:59
Autorităţile au făcut public portretul robot al atacatorului din Băneasa

Autorităţile au făcut public portretul robot al atacatorului din cartierul Băneasa din Bucureşti, căutat după ce a împuşcat un om de afaceri croat. Poliţiştii cer ajutorul cetăţenilor pentru a-l prinde pe agresor.

Persoana suspectată de comiterea agresiunii este un bărbat, în vârstă de aproximativ 35 – 40 de ani şi are următoarele semnalmente:

- Înălţime 1.75 – 1.80 m, ten închis (măsliniu).

- La data săvârşirii faptei, agresorul era îmbrăcat cu geacă şi pantaloni de culoare neagră.

Cei care pot oferi detalii cu privire la persoana căutată, sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.

Omul de afaceri croat a fost atacat când ieşea de la firma sa de pe Bulevardul Aerogării. Vineri, în jurul orei 20.15, victima a intrat într-o benzinărie de pe Bulevardul Aerogării şi a spus că are o rană la spate. Angajaţii benzinăriei au sunat la 112.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Floreasca având o plagă împuşcată la nivelul coapsei drepte, una abdominală stânga şi una toracică.

×