x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autorul carnagiului de la Caransebeş era beat criţă

Autorul carnagiului de la Caransebeş era beat criţă

de Mara Raducanu    |    09 Aug 2010   •   00:00
Autorul carnagiului de la Caransebeş era beat criţă
Sursa foto: /antena3.ro

Cristian Ungur, fiul fostului candidat PDL la primăria Caransebeş, medicul Ioan Ungur - cel care a intrat duminică după-amiaza cu maşina pe pista Aeroportului Caransebeş, lovind patru persoane din public - a fost arestat pentru 29 de zile în baza unui mandat emis de magistraţii Judecătoriei Reşiţa. Rezultatul probelor biologice recoltate la Timişoara arată că tânărul era beat criţă.

La prima probă rezultatul a fost de 2,35 miligrame la mie alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua probă 2,10 la mie. Cristian Ungur a mărturisit într-o declaraţie de presă că regretă faptele sale. "Regret ce s-a întâmplat. Îmi pare rău, dar am intrat în panică şi nu am mai ştiut ce să fac. Nu am realizat ceea ce se întâmplă", spune şoferul de 25 de ani, care a provocat tragedia de pe pistă. Tatăl acestuia, Ioan Ungur, a declarat că nu a avut niciodată probleme cu fiul său şi că acesta a fost întotdeauna un copil liniştit. Mai mult, părintele susţine că băiatul nu bea niciodată şi că nu înţelege ce l-a determinat să facă asta. "A terminat Facultatea de medicină veterinară. A luat licenţa fiind al cincilea în clasament.

Acum locuieşte cu noi în casă. Şi soţia este tot medic." Însă este de părere că fiul său trebuie să plătească pentru ce a făcut: "Este major, trebuie să răspundă. Să fie reţinut. Mi se pare normal să fie reţinut, asta e." Ioan Ungur a mai spus că în urmă cu şapte-opt ani a cumpărat pentru Cristian Ungur şi pentru fratele acestuia mai mare un teren în Timişoara, pentru că doreau să-şi facă acolo o casă. Însă proiectul a picat şi în urmă cu trei-patru ani cei doi au vândut acel teren şi şi-au împărţit banii. Bani din care tânărul Cristian şi-a cumpărat o maşină. Exact maşina cu care duminică a produs tragedia.

La rândul său, Lucian Brânzei, prietenul care se afla în maşina condusă de Cristian Ungur, a încercat să justifice ce s-a întâmplat: "Nu am premeditat acţiunea noastră şi nici nu l-am instigat pe prietenul meu. Nu am vrut să facem rău, am vrut doar să plecăm acasă şi ne-am trezit că cineva a aruncat un cauciuc în parbriz şi probabil Cristi s-a speriat şi a apăsat pedala de acceleraţie." Acesta mai susţine că au fost alergaţi de motociclişti care i-au urmărit până în secţia de poliţie din Caransebeş, acolo unde tinerii s-au şi ascuns.

Nu este singurul caz de acest gen, iar istoria incidentelor rutiere a arătat că se poate şi mai mult. Spre exemplu, Iustin Covei, fiul judecătorului Vasile Covei de la Curtea de Apel Craiova, cel care nu s-a dat la o parte de la nimic... ilegal. A fost cercetat de mai bine de 10 ori, însă fără leac. A lovit şi înjurat poliţişti, a fost implicat în accidente, a bătut taximetrişti, a devastat baruri. Şi lista cu grozăviile tânărului Covei ar putea continua... În martie 2010, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru mai multe infracţiuni informatice, alături de alte 17 persoane.

Alexandru Umbrărescu (19 ani), fiul celebrului om de afaceri Dorinel Umbrărescu, se află şi el pe lista neagră a copiilor de bani gata implicaţi în incidente rutiere. Prin luna martie a acestui an tânărul s-a angajat într-o depăşire neregulamentară pe Calea Republicii din Bacău şi a provocat un accident în urma căruia a fost rănit grav alături de alte trei persoane. Alexandru Umbrărescu se afla la volanul unui Mercedes clasa G, în valoare de 120.000 de euro, alături de încă trei prieteni. La ieşirea din Bacău spre Adjud, Alexandru s-a angajat într-o depăşire riscantă şi a ajuns pe contrasens, unde a lovit pe rând trei maşini.

Un alt caz, aprilie 2010. Atunci, junele interlop de pe plaiurile Craiovei, Cosmin Drăgan, de 22 de ani, a omorât în bătaie un bătrân care se plimba cu nepoţica, pe motiv că traversa prea încet pe trecerea de pietoni. Supărat că în acea zi pierduse la jocurile de noroc, tânărul nu a mai avut răbdare să-l aştepte pe Pavel Rentea să traverseze strada - bărbatul fiind chiar pe trecerea de pietoni - ci a coborât şi i-a aplicat o bătaie cruntă.

În iulie 2009, o altă beizadea a produs o tragedie care a băgat şase persoane în mormânt. Claudiu Hauptmann, de 18 ani, posesor de Peugeot şi fiu de patron de benzinărie şi restaurant în Reşiţa, a provocat un accident teribil pe o şosea din Timiş: a încercat o depăşire în curbă - deşi conducea cu peste 130 km la oră - şi a izbit frontal o altă maşină. Toţi cei patru pasageri din autoturismul lovit au murit pe loc. În Peugeot, lângă Claudiu, se aflau iubita lui şi încă un cuplu. Fetele au murit pe loc.

×
Subiecte în articol: observator accident