x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autostrada Sibiu – Orăştie, deschisă traficului CNADNR a anunţat câştigătorul pentru autostrada Comarnic – Braşov

Autostrada Sibiu – Orăştie, deschisă traficului CNADNR a anunţat câştigătorul pentru autostrada Comarnic – Braşov

de Iulia Barbu    |    19 Dec 2013   •   18:28
Autostrada Sibiu – Orăştie, deschisă traficului CNADNR a anunţat câştigătorul pentru autostrada Comarnic – Braşov

60 de kilometri de autostradă au fost deschişi traficului, joi, în urma unei investiţii totale de 1,46 miliarde lei (326,5 milioane euro), fără TVA. Finanţarea a fost
asigurată prin POS-T 2007 – 3013, în proporţie de 85%. Parte a Coridorului IV Pan – European, cele trei loturi ale tronsonului Sibiu - Orăştie(I, II şi IV) au lungimi de 24,1 kilometri, 19,7 kilometri şi respectiv 16,6 km.

Şoferii vor putea circula pe autostradă de la Orăştie până în localitatea Cunţa din judeţul Alba, după care urmează o porţiune încă nefinalizată, până la Sălişte
(judeţul Sibiu), şi în continuare lotul IV al autostrăzii, până la Sibiu.

Potrivit CNADNR, valoarea contractului de proiectare şi execuţie pentru primul lot, construit de austriecii de la Strabag, este de 551 milioane lei fără TVA, din care s-a
decontat 35,4% în acest an. În cazul lotului II, adjudecat de Straco Grup (România) şi Studio Corona Civil Engineering din Italia, valoarea contractului a fost de 551 milioane lei fără TVA, procentul decontat în 2013 fiind de 43,6%. Lotul IV a fost construit de asocierea italiano-româno Astaldi-Euroconstruct Trading '98-Astalrom, în baza unui contract de 530,7 milioane lei fără TVA, din care s-a decontat 40% în acest an. Lotul III, câştigat de italienii de la Impreglio, va fi inaugurat anul viitor. Contractele au fost semnate în 2011.

Comarnic – Braşov are constructor
Tot ieri, CNADNR a anunţat câştigătorul pentru autostrada Comarnic – Braşov. Tronsonul de 58 de kilometri va fi construit de Consorţiul Vinci (Franţa) – Strabag (Austria) - Aktor (Grecia). Asocierea Vinci şi Aktor şi-a adjudecat acest proiect şi în 2009, renunţând ulterior la contract, întrucât statul român nu a acceptat anumite clauze. Consorţiul câştigător a concurat cu asocierea Impregilo - Salini din Italia pentru acest proiect, aceştia fiind singurii constructori care au depus oferta finală. Costul de construcţie al autostrăzii este în jur de 1,2 - 1,3 miliarde euro, iar lucrările vor începe în luna aprilie a anului viitor şi ar putea fi încheiate în 2016 sau 2017, a declarat în luna noiembrie ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova,într-o emisiune televizată. Limita  de viteză va fi de 130 kilometri/ oră, iar taxarea autostrăzii ar putea fi făcută la tariful de 3 euro/100 de kilometri. De finanţarea proiectului s-au arătat interesate BEI, BERD şi Banca Mondială, potrivit ministrului.

×