x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autostrada Soarelui, în pericol de a fi indundată. Dragnea: "Avem o situaţie extrem de serioasă"

Autostrada Soarelui, în pericol de a fi indundată. Dragnea: "Avem o situaţie extrem de serioasă"

de Agerpres    |    15 Mai 2014   •   18:40
Autostrada Soarelui, în pericol de a fi indundată. Dragnea: "Avem o situaţie extrem de serioasă"

Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat joi la Comandamentul pentru inundaţii că autorităţile trebuie să se implice rapid în zona digului de apărare al bălţii Ialomiţa, pentru că altfel digul se va rupe şi va inunda Autostrada Soarelui şi conducte ale societăţii CONPET.

"Avem o situaţie extrem de serioasă unde cer tuturor instituţiilor şi celorlalte structuri o implicare rapidă şi anume la digul de apărare a bălţii Ialomiţa. Începând de marţi din dig s-au surpat aproape 8 metri, au mai rămas 10 metri. Dacă Dunărea va creşte, aşteptăm o viitură puternică şi dacă acest dig se rupe, există riscul serios să se inunde Autostrada A2 pe segmentul Feteşti -Cernavodă, conductele de transport ale societăţii CONPET, două linii de înaltă tensiune care merg la Centrala nucleară de la Cernavodă, precum şi calea ferată Bucureşti - Constanţa. Aici este nevoie urgent de 3-4 barje cu câte 1000-1500 de tone de piatră mare pe care să le punem acolo. (...) Trebuie să ne coordonăm să avem o intervenţie rapidă, pentru că este punctul cel mai vulnerabil acum şi să ne şi pregătim pentru o eventuală viitură a Dunării", a subliniat Dragnea în cadrul Comandamentului pentru inundaţii convocat de premierul Victor Ponta la Palatul Victoria.

Dragnea i-a cerut prefectului de Ialomiţa să nu se panicheze întrucât "există capacitate şi organizare" (...) dar a adăugat că e nevoie de mobilizarea forţelor locale pentru că "în acest ritm în patru zile există riscul să se rupă digul". 

×