x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autostrada Soarelui intră pe ultimii 20 de kilometri. Vezi în cât timp ajunge la mare

Autostrada Soarelui intră pe ultimii 20 de kilometri. Vezi în cât timp ajunge la mare

de Iulia Barbu    |    05 Sep 2011   •   10:02
Autostrada Soarelui intră pe ultimii 20 de kilometri. Vezi în cât timp ajunge la mare

Ministerul Transporturilor a atribuit contractul pentru construirea tronsonului de autostrada Cernavoda-Medgidia asocierii Astaldi – Max Boegl. Cei 20 de kilometri ai Autostrazii Soarelui au ramas fara constructor in luna aprilie cand a fost reziliat contractul cu firma franceza Colas. Potrivit CNADNR, noul contract prevede o perioada de proiectare de 3 luni si o perioada de executie de 12 luni.

Fata de valoarea contractului reziliat cu firma franceza Colas in valoare de peste 634 de milioane de lei, fara TVA, noul contract va costa cu 135 milioane lei mai putin. Totodata, termenul pentru proiectarea si executia tronsonului de autostrada Cernavoda - Medgidia a fost diminuat de la 24 la 15 luni.

Deschiderea traficului va fi astfel posibila in cursul anului 2012. Lucrarile executate de catre noul Antreprenor vor avea 4 ani de garantie, fata de 2 ani cat prevedea contractul anterior. Finantarea va fi asigurata de la Banca Europeana de Investitii, din fonduri de Coeziune de la Comisia Europeana si de la bugetul de stat.

Autostrada Soarelui se construieste de mai bine de zece ani. A trecut prin 4 ministrii, de la Miron Mitrea, la Radu Berceanu, Ludovic Orban si pana la Anca Boagiu. Intre anii 2006 si 2009, numai CNADNR a dispus de un buget de 9 miliarde de euro. Banii ar fi ajuns pentru construirea a 1000 de kilometri de autostrada.

Asa se face ca, Autostrada Soarelui a prins, cel putin pe hartie, perioada de glorie a banilor din Companie. Din pacate, transferul de pe hartie pana pe teren s-a dovedit mai mult decat anevoios.

Cei 225 de kilometri dintre Bucuresti si Constanta au un studiu de fezabilitate inca din 1990. Intarzierea lucrarilor au facut insa ca stiudiul invechit sa devina mai degraba o problema decat un ajutor. In zece ani, din cele 7 tronsoane au fost finalizate 5, predate la randul lor pe bucati. Astfel ca, din cei 225 de kilometri, sunt functionali aproximativ 152. Cifra a crescut de curand.

La inceputul lunii iulie au fost adaugati pe lista alti 21 de kilometri, intre Murfaltar si Constanta, cu o bucata din centura. Circulatia se desfasoara insa pe o banda pe sens, urmand ca in luna septembrie sa fie deschis intreg tronsonul, altfel, spun oficialii, constructorul va suporta penalizari. Raman in executie cei 20 de kilometri dintre Cernavoda si Medgidia, relicitati de curand. Pe Autostrada Soarelui se va putea circula integral cel mai probabil anul viitor.

×