x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autostrada Soarelui va fi gata de tot abia în 2014

Autostrada Soarelui va fi gata de tot abia în 2014

de Mediafax    |    22 Sep 2011   •   11:55
Autostrada Soarelui va fi gata de tot abia în 2014

Guvernul a aprobat, miercuri, modificarea contractului prin care Banca Europeana pentru Investitii (BEI) finanteaza constructia tronsonului de autostrada Cernavoda-Constanta, de 52,1 kilometri, astfel ca banii vor putea fi atrasi pana la 30 noiembrie 2013, data prevazuta anterior fiind aprilie 2011.

"Amendamentul la contractul de finantare aprobat de Guvern vizeaza extinderea datei limita de tragere a banilor de la BEI de la 24 aprilie 2011 la 30 noiembrie 2013 si modificarea datei de finalizare a proiectului de la 31 decembrie 2011 la 31 decembrie 2012 pentru sectiunea Medgidia-Constanta, iar pentru intregul proiect pana la 31 decembrie 2013", se arata intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Compania de Autostrazi si Drumuri Nationale a semnat, tot miercuri, cu consortiul italiano-german Astaldi - Max Boegl contractul de 498,8 milioane lei fara TVA (116,4 milioane euro) pentru proiectarea si constructia tronsonului de autostrada Cernavoda-Medgidia, deschiderea traficului fiind programata pentru 2012. Proiectarea va dura trei luni, iar constructia 12 luni.

Si tronsonul Medgidia-Constanta va fi finalizat anul viitor, dupa ce la sfarsitul lunii iulie a fost deschisa circulatia pe o cale pe sectorul Murfatlar-Constanta, iar la finele lunii septembrie va fi lansata si a doua cale.

×