x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avem 6000 de puieţi. Îi plantăm?

Avem 6000 de puieţi. Îi plantăm?

de Simona Lazar    |    16 Apr 2011   •   16:13

Una dintre problemele mari cu care s-a confruntat (şi încă se confruntă) România, după Revoluţie o constituie despădurirea excesivă şi, adeseori, fără nici un fel de previzionare a felului în care aceasta afectează mediul înconjurător. Alunecările de teren sunt cele mai frecvente consecinţe ale acestor acţiuni de agresare a naturii de către om, dar nu sunt nici pe departe singurele.

Ce e de făcut? Mai întâi să încercăm să replantăm pădurile pe care alţii le-au tăiat fără noimă şi fără milă. Şi nu de puţine ori întâlnim acţiuni în acest sens, susţinute de instituţii guvernamentale sau neguvernamentale. Primăvara şi toamna sunt anotimpurile ideale pentru acest fel de demursuri. Iar o astfel de acţiune este şi cea la care ne cheamă să participăm Clubul Alpin Valea Jiului. “Avem 6000 de puieţi. Îi plantăm?” - este întrebarea pe care o pun ei. Iar dacă la rândul vostru veţi întreba “Când?” avem răspunsul pregătit. Pe 30 apeilie şi 1 mai. Un “Întâi Mai Responsabil”, şi-a denumit Clubul Alpin Valea Jiului această acţiune de protecţie a mediului.

Dacă doriţi să participaţi la acest proiect trebuie să fiţi pregătit să ajungeţi pe 30 aprilie la Uricani, de unde grupul va urca spre Bilugu, unde se va campa. La amiază are loc acţiunea de plantare a copacilor, după care seara – respectând natura! - se va face o petrecere de la care nu va lipsi o porţie de gulaş şi o ştampă de ţuică. De dormit peste noapte se va dormi în cort, iar pe 1 mai vor avea loc o serie de activităţi specifice Zilei Muncii... adică sporturi cu mingea, mici drumeţii şi un picnic, în limitele decenţei şi ale dragostei pentru natură.

La acest proiect mai sunt “părtaşi” S.A.R.S. - Unitatea Zonală Valea Jiului, Asociaţia Alien Cultural Society şi Ocolul Silvic Lupeni. Cei care doresc să se înscrie în proiect, o pot face scriind pe adresa de email clubulalpinvaleajiului@yahoo.com.

Poate cu o floare nu se face primăvară şi 6000 de puieţi nu înseamnă mult la cât s-a despădurit în ţara asta. Dar dacă fiecare dintre noi am planta un pom? Şi întrebarea asta mă face să îmi amintesc de faptul că Chile, anul trecut, a decis să planteze câte un copac pentru fiecare locuitor al ţării Şi asta într-un singur an. Mai mult decât atât, prin grija ambasadelor, în toate ţările în care sunt cetăţeni chilieni rezidenţi a fost plantat câte un copac pentru fiecare dintre ei. Nici România nu a fost sărită, aşa că ambasadoarea statului Chile a plantat anul trecut 66 de copaci, câţi chilieni sunt în ţara noastră. De ce nu am urma un astfel de exemplu?  

×