x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avertisment al Poliţiei Rutiere înaintea primei ninsori. Vezi ce rişti dacă nu ai maşina echipată de iarnă

Avertisment al Poliţiei Rutiere înaintea primei ninsori. Vezi ce rişti dacă nu ai maşina echipată de iarnă

04 Dec 2012   •   19:38
Avertisment al Poliţiei Rutiere înaintea primei ninsori. Vezi ce rişti dacă nu ai maşina echipată de iarnă

Poliţia Rutieră avertizează că pentru neechiparea corespunzătoare pentru iarnă a autovehiculelor se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este de la 630 la 1.470 de lei, respectiv între 9 şi 21 puncte amendă.

"Având în vedere avertizarea meteo privind răcirea accentuată a vremii, căderea de precipitaţii sub formă de ninsoare şi intensificări ale vântului, poliţiştii recomandă conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să reducă viteza de deplasare şi să evite manevrele riscante, care nu sunt absolut necesare, precum depăşirile pripite", anunţă Poliţia Rutieră, conform Mediafax.

Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Poliţiştii recomandă şoferilor adaptarea permanentă a vitezei de rulare la condiţiile de drum şi de trafic, fiind important ca ei să aibă o lopată, perie, mătură, racletă, sac cu sare sau nisip şi lanţuri.


×