x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avionul care ducea în Spania 90.000 de măști a fost reîntors la sol

Avionul care ducea în Spania 90.000 de măști a fost reîntors la sol

02 Mai 2020   •   12:36
Avionul care ducea în Spania 90.000 de măști a fost reîntors la sol
Sursa foto: Foto: mapn.ro

Aeronava care a decolat sâmbătă spre Spania pentru transportarea a 90.000 de măști de protecție s-a întors, din motive tehnice, la sol.

Aeronava C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române care a decolat sâmbătă, în jurul orei 09.10, spre Spania pentru transportarea a 90.000 de măști de protecție de tip FFP 2 s-a întors, din motive tehnice, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, anunță IGSU.

Ca urmare a unei probleme de natură tehnică semnalată de aparatura de bord după decolarea de pe aeroportul din Otopeni, echipajul a aplicat procedurile standard pentru astfel de situații și a decis revenirea pe aerodromul militar.

Aeronava a revenit în deplină siguranță pe Aeroportul Otopeni, în jurul orei 11, misiunea de zbor fiind reprogramată pentru duminică, 3 mai, la ora 9.00.
 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Spania masti mapn