x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aviz negativ pentru autonomia Ținutului Secuiesc

Aviz negativ pentru autonomia Ținutului Secuiesc

19 Mar 2019   •   14:44
Aviz negativ pentru autonomia Ținutului Secuiesc

Proiectul UDMR privind autonomia Ţinutului secuiesc a fost respins de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. Decizia finală va aparţine însă plenului, iar votul va fi dat cel mai probabil mâine. Proiectul prevede înfiinţarea unor regiuni de dezvoltare separate, cu statut autonom. 

UDMR cere autonomie pentru Ţinutul Secuiesc. Proiectul UDMR care prevede înfiinţarea unor regiuni de dezvoltare separate, cu statut autonom, ajunge marți pe masa aleşilor din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. 

UDMR solicită adoptarea în procedură de urgență a prevederii legislative care să asigure minorităților naționale: 

-Reprezentare proporțională în instituțiile administrative la nivel local, județean, național și european 
-Reprezentare proporțională a minorităților naționale în instanțe și tribunale 
-La nivelul ministerelor, precum şi la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale acestora, să se asigure angajarea/numirea de personal, inclusiv de conducere, proporțional cu numărul persoanelor care aparțin minorităților naționale istorice, atât la nivel național, cât şi la nivel local 
-Modul de administrare autonomă a vieții culturale, învățământului şi culturii minorităților naționale istorice se reglementează prin Legea privind statutul minorităților naționale din România 
-Posibilitatea înființării, prin lege, a unor regiuni de dezvoltare separate, iar aceste noi regiuni pot obține, prin lege, un statut de autonomie specială pentru județele care aparțin unor regiuni istorice sau în care o minoritate națională istorică are o proporție semnificativă şi care, împreună, corespund cerințelor NUTS 2 prevăzute în Regulamentul 1059/2003. Antena 3

×
Subiecte în articol: autonomie tinut secuiesc aviz negativ