x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul decesului elevei de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr"

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul decesului elevei de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr"

19 Apr 2019   •   14:19
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul decesului elevei de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr"

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul decesului, din cauza meningitei, a elevei de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, sesizarea vizând posibila încălcare a art. 34 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi protecţia copiilor şi a tinerilor.

"Mass-media a publicat ştirea conform căreia o elevă de clasa a XII-a de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", diagnosticată cu meningită, a murit în cursul zilei de joi, 18 aprilie 2019. Fata de 18 ani a fost internată miercuri seară în spital, după ce boala a evoluat foarte rapid, iar tânăra a ajuns la Urgenţe. Cursurile la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" vor fi suspendate vineri, pentru a se face dezinfecţia în instituţia de învăţământ. Specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică au prelevat probe de la colegii cu care eleva a intrat în contact. Este vorba de exudate nazale şi faringiene", a precizat un comunicat al instituţiei. AGERPRES

×