x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Balotajul la vot a blocat mass-media printre vulnerabilităţile statului

Balotajul la vot a blocat mass-media printre vulnerabilităţile statului

de Monica Iordache Apostol    |    21 Oct 2010   •   00:00

Balotajul la vot în Comisiile de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor a făcut ca discuţia despre includerea presei printre vulnerabilităţile sistemului de securitate naţională să rămână în coadă de peşte. Marţi seara, senatorii şi deputaţii din cele două Comisii s-au reunit pentru a discuta Strategia de apărare a ţării, trimisă de CSAT.

"Discuţiile s-au blocat la Capitolul 6, punctul 10, unde noi am propus ca presa să fie eliminată din lista vulnerabilităţilor. Deşi 16 parlamentari au votat în favoarea propunerii, 15 împotrivă şi a existat o abţinere, reprezentanţii PDL au ignorat acest rezultat şi au susţinut că propunerea nu a fost adoptată. PNL şi PSD nu mai participă la dezbateri, urmând ca actuala putere să-şi asigure singură votul pe Strategie", a declarat deputatul PNL George Scutaru. Regulamentul şedinţelor parlamentare comune - Senat şi Camera Deputaţilor - arată, la articolul 12: "Comisiile permanente sesizate în fond lucrează legal, în şedinţe comune, în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu atât din numărul deputaţilor, cât şi din numărul senatorilor care le compun; hotărârile se adoptă cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi".

Întrucât au fost 32 de parlamentari prezenţi, la vot s-a ajuns la balotaj, în practica parlamentară abţinerile contabilizându-se la voturi negative. Voturile împotrivă au venit de la aleşii PDL şi de la deputatul grupului minorităţilor Niculae Mircovici, care a fost chemat la vot în timpul şedinţei. Abţinerea a aparţinut udemeristului Palf Zoltan. Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, a declarat pentru Jurnalul Naţional că dezbaterea Strategiei nu urmează traseul unei legi obişnuite, pentru că Parlamentul nu îi poate aduce modificări.

"Noi facem recomandări şi sugestii care trebuie trimise la Cotroceni, iar preşedintele poate sau nu să ţină cont de ele. Noi nu putem da decât un vot în ansamblu pe documentul trimis de şeful statului", a explicat Meleşcanu, adăugând că în raportul Comisiilor ar trebui specificat că "s-a făcut sugestia ca prevederea referitoare la presă să fie eliminată". Senatorul PNL a precizat că, deşi liberalii nu mai participă la şedinţele comisiilor, el trebuie să semneze totuşi raportul final. Deputatul PSD Georgian Pop a declarat şi el pentru Jurnalul Naţional că pe parcursul dezbaterilor au mai fost făcute "adăugiri pozitive şi observaţii" care au fost adoptate şi vor fi incluse în proiect.

"Când am ajuns la acest articol spiritele s-au încins, votul a fost strâns, iar PDL refuză să-l ia în calcul. Până atunci toate observaţiile au fost consemnate", a explicat el. Dezbaterile asupra Strategiei vor fi continuate probabil săpătămâna următoare, în absenţa opoziţiei.

×
Subiecte în articol: observator