x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bani pentru dascăli

Bani pentru dascăli

de Eugenia Mihalcea    |    21 Oct 2009   •   00:00

Profesorii ar putea să primească anul viitor ajutorul de 100 de euro pentru cărţi, conform reprezentanţilor Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), care a primit asigurări în acest sens în urma Comisiei de Dialog Social.



Potrivit unui comunicat al FEN, cei 100 de euro ce trebuie acordaţi cadrelor didactice pentru achiziţii de cărţi şi materiale necesare perfecţionării, dar şi sumele pentru drepturile câştigate în instanţă se vor acorda retroactiv pentru anul 2009, aşa cum au promis membrii Comisiei de Dialog Social. "Este un prim pas pentru a reintra în normalitate. Ca urmare a acestor decizii suntem obligaţi să ne consultăm din nou membrii de sindicat pentru a stabili eventualele acţiuni de protest", a declarat secretarul general al FEN, Constantin Ciosu.

Federaţia a cerut, la 12 octombrie, premierului Emil Boc, printr-o scrisoare deschisă, rezolvarea problemelor legate de asigurarea plăţii salariilor, a sporurilor şi premiilor, acordarea a 100 de euro pentru cărţi şi eliminarea concediului de zece zile fără plată, arătând că de modul de soluţionare a acestora depinde declanşarea sau nu a grevei generale.

×
Subiecte în articol: observator bani profesori promisiuni